Casă nouă pentru filarmonica clujeană! După ani de amânări și promisiuni, Consiliul Județean a rezolvat problema sediului
După ani de amânări și promisiuni, Consiliul Județean (CJ) Cluj a rezolvat problema sediului Filarmonicii clujene, instituție de cultură aflată în subordinea forului administrativ județean.
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a avut o întâlnire, miercuri, 16 iulie 2025, cu rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vasile Jucan.






În cadrul discuțiilor, s-a stabilit ca, începând cu luna septembrie a acestui an, odată cu începerea noii stagiuni a Filarmonicii din Cluj, aceasta să funcționeze în clădirea nou construită de către Academia de Muzică, pe strada Bucium din Cluj-Napoca, printr-un proiect finanțat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
Practic, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj nu va avea un sediu nou, ci va putea folosi sala de concerte a Academiei de Muzică de la Colina contra-cost, în baza unui contract de închiriere care, deocamdată n-a fost agreat de părți.




Noua clădire reprezintă un adevărat hub cultural și educațional, fiind prevăzută cu o sală de spectacole modernă, de peste 1.000 de locuri, o sală de orgă cu 216 locuri, amfiteatru cu 224 de locuri, bibliotecă, săli de curs, săli de studiu individual, diferite săli de repetiții, de încălzire pentru artiști, săli individuale pentru dirijor și solist, sau săli de regie. Sala mare de spectacole este una dintre cele mai mari și moderne săli de acest tip din Europa.




DECLARAȚIE
„Mă bucur că am reușit, într-un final, să rezolvăm problema spațiului pentru Filarmonica de Stat Transilvania, care n-a avut niciodată până acum o casă a sa. Noile spații ultramoderne din viitorul sediu oferă condiții deosebite pentru a pune în valoare interpretările artiștilor deosebiți pe care-i avem la Cluj, oferind totodată condiții foarte bune de audiție publicului meloman din Cluj, un bun cunoscător al muzicii clasice”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj










Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca organizează an de an unul dintre cele mai prestigioase evenimente de muzică clasică din România, „Toamna Muzicală Clujeană”, care va fi găzduit, cu începere din viitoarea stagiune, de noile spații, oferind clujenilor o experiență deosebită, pe care o așteaptă de multă vreme.
Sala de concerte din noul sediul al Academiei de Muzică a fost botezată Heritage și are 1.050 de locuri.
Unde concerta Filarmonica din Cluj până acum
Până în prezent, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj concerta în sala Colegiului Academic al UBB Cluj (860 de locuri), tot în baza unui parteneriat similar. O perioadă a concertat și în sala Casei de Cultură a Studenților din Cluj.
Pe vremea fostului primar Sorin Apostu a fost inițiat și un proiect pentru construirea unui sediu destinat Filarmonicii în spațiul fostei garnizoane de pe Bulevarnul 1 Decembrie 1989, obținut de Primărie de la MApN. În prezent, proiectul a fost abandonat. Pe acest amplasament, administrația locală are o parcare și lucrează la un Centru de Artă prin reabilitarea clădirii garnizoanei.
Foto & Randări: Consiliul Județean Cluj











