Cartierul gândit pe un kilometru pătrat, cu 800 de case, descris într-o carte. „Un loc frumos în care să trăiești curat”
Un întreg sat se pregătește lângă Jucu, pe un kilometru pătrat de teren „aflat pe o vale, pe un deal sterp, dar frumos”, așa cum apare el descris de omul de afaceri Răzvan Cuc în cartea „Tunuri, țepe, rechini și alte dihănii”, publicată de soția sa, Ramona Atena Cuc. Acolo ar urma să locuiască peste 2.000 de persoane.
„Este un teren de un milion de metri pătrați pe care pot fi construite 800 de case, cu o suprafață minimă 600-700 de metri pătrați pentru fiecare curte, cu funcții publice, școală, un hub, o biserică, o piață, un parc de 4-5 hectare, adică un loc frumos în care să trăiești curat, cu mai puțin stres, într-un mediu mai puțin poluat, că e la un kilometru de șosea”, spunea săptămâna trecută Răzvan Cuc, la Real Estate Agenda, emisiune realizată de Napoca FM, în colaborare cu Media9.
60
de milioane de euro este investiția estimată pentru construirea acestui cartier.
Sătucul lui Cuc de lângă Jucu ar trebui să se cheme Jucuc. 🙂 E doar o glumă, desigur. În fapt, a primit numele Urbia Transilvanica.
Pentru terenul din Jucu, omul de afaceri a avut de semnat contracte cu 114 familii, în 2007-2008. În cartea soției sale, el povestește cum a colaborat cu doi „samsari” imobiliari, care au convins localnicii să vândă cu ajutorul viceprimarului de la acea vreme. Apoi a venit Nokia, iar presa l-a acuzat pe Răzvan Cuc că deținea „informații-cheie”.
„E un proiect la care visez demult, gândit pentru următorii zece ani. Sunt niște desene și schițe deocamdată, dar văd acolo un potențial în terenul ăla de acolo, văd o comunitate, un sat”, a subliniat Răzvan Cuc.
Arhitectura propusă este dulce. Construcțiile păstrează farmecul caselor tradiționale, însă promit condiții “ca la oraș”. În plus, pentru locuințe urmează să se pretindă certificat de clădiri verzi.
Cuc a dus planșa Urbia Transilvanica la Expo Real Munchen. Un argument forte pentru reușita noului cartier este că acesta ar urma să fie situat la un kilometru și jumătate de parcul industrial Tetarom III, respectiv la zece kilometri de aeroport.
Arhitectul care a desenat cartierul pe planșă este Horațiu Răcășan, cunoscut pentru specializarea sa în arhitectura rurală.
CITAT
„Nu uit cum am urcat în vârful acelui deal și am stat o vreme acolo. Am simțit un fel de fluturi în stomac, ca atunci când te îndrăgostești. Am avut sentimentul unei vibrații apare, fiindcă am știut că tocmai găsisem ce căutam de multă vreme. Locul semăna cu cel din visurile mele. Exista un singur impediment major: acel aproape un kilometru pătrat de loc gol era împărțit în parcele deținute de nu mai puțin de 114 familii”.
Răzvan Cuc, mărturie în cartea soției sale, „Tunuri, țepe, rechini și alte dihănii”