„Cartierul chinezesc” a primit aviz favorabil. L-a scăpat de rușine pe șeful urbanismului
Să fii șeful urbanismului și să îți fie respins proiectul de plan urbanistic zonal. Asta e rușinea pe care a pățit-o, anul trecut, Claudiu-Ilarion Trif, șeful biroului de urbanism-investiții din cadrul Primăriei Gilău.
E adevărat, Trif are doar o parcelă în planul urbanistic zonal întocmit de dezvoltatorul imobiliar Emil Hodrea. “Case chinezești”, le-a numit, ironic, președintele Consiliului județean, Alin Tișe. Iar asta din cauza faptului că imobilele erau foarte înghesuite între ele. Ce șef la urbanism să fii ca să închizi ochii la o asemenea situație? De altfel, Trif este cunoscut în Gilău pentru concesiile pe care le face unor dezvoltatori imobiliari.
Ieri, în cele din urmă, comisia de urbanism a județului a avizat favorabil ansamblul, dar cu unele obiecțiuni.
Pe planșă, Trif deține primul teren din stânga sus, 1.332 de metri pătrați, cel mai generos din PUZ. Nu știm care este acesta, în declarația de avere deține unul de 1.000, intravilan, și altul de 1582 de metri pătrați, agricol.
Memoriul prezentat astăzi, în ședința CTATU, de către arhitectul Vicențiu Lăscuș, prevede „Elaborare PUZ – introducere teren în intravilan și construire de locuințe unifamiliale și locuințe cuplate”, în localitatea Gilău.
Beneficiarii, Emil Hodrea și asociații, și-au înaintat intenția de a construi locuințe unifamiliale și/sau familiale cuplate cu două unități locative fiecare, cu regim de înălțime P+E, din care șase pe parcelele existente și patru rezultate din comasarea si reparcelarea terenurilor actuale.
Suprafață totală de 1,6 hectare
„Este vorba de o suprafață totală de 16.000 de metri pătrați situată în extravilan. Suprafețele (parcelele pe care vor fi construite casele – n.r.) sunt suficient de mari și n-ar fi o problemă pentru fragmentare (cum se ceruse în ședința precedentă – n.r.). Ar putea fi o zonă amenajată pentru aparate de fitness, pentru copii mici, o zonă pentru seniori și așa mai departe. Referitor la certificatul de urbanism, am putea merge cu două variante.
Prima: suprafețe de 800 de metri pătrați pentru locuințe cuplate și de 500 pentru cele individuale, cu o zonă verde centrală de 800 mp. Varianta a doua: suprafețe mai mici, de 700 mp pentru locuințe cuplate și o suprafață mai mare pentru zona verde – 1.260 mp”, a explicat proiectantul.
El a mai spus că în partea de sud a prevăzut un loc de întoarcere pentru autovehicule necesar până când zona se va dezvolta și va fi realizat un drum.
Urbaniștii au fost de părere că ar trebui realizate două drumuri (la sudul și la nordul parcelelor, trasate pe planșă cu culoarea albastră.
Alice Oprică l-a sfătuit pe proiectant să prevadă o trecere pietonală spre vest, fiind ca o trecere prin parc. Vicențiu Lăscuș a fost de acord.
În plus, arhitectul-șef Claudiu Salanță a cerut realizarea a două sensuri unice (unul la sud, celalălat la nord) și ca zona verde din centrul proiectului să fie unită, compactă. „Credeți că e posibil?”, l-a întrebat Claudiu Salanță pe Vicențiu Lăscuș.
Proiectul a fost supus la vot și a primit aviz favorabil, dar cu includerea obiecțiunile urbaniștilor.