Care sunt variantele PNL pentru Primăria Clujului, dacă Emil Boc nu va mai candida

Autor  admin   în       2 years în urmã  

În spațiul public se discută de mai mult timp despre posibilitatea ca Emil Boc să nu mai candideze la poziția de primar. Are deja cinci mandate, este unul dintre primarii longevivi ai țării. Lui Boc i se întrevede un viitor strălucit la Bruxelles; asta dacă nu cumva liberalii se vor gândi să îl arunce în bătălia prezidențială. Deci sunt variante, deși cea mai plauzibilă este tot să continue ca primar. Asta dacă va fi reales.

Invitat în emisiunea Real Estate Agenda de la Napoca Live, realizată în colaborare cu Media9, consilierul local Florin Gliga (PNL) a fost rugat să răspundă la o întrebare referitoare la opțiunile liberalilor în cazul în care Emil Bic nu va participa la alegerile locale de anul viitor. 

Urmărește AICI întreaga emisiune.

Dacă Emil Boc n-ar mai dori să continue la primărie, PNL ar trebui să trimită una din patru persoane indicate de realizatorul emisiunii. Acestea sunt:

a. Mircea Abrudean (șeful Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru);

b. Ovidiu Cîmpean (secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene);

c. Dan Tarcea, viceprimar Cluj-Napoca;

d. Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Florin Gliga a detaliat și a spus că n-are nicio rezervă față de cei patru colegi ai lui din PNL.

DECLARAȚIE

„Nu pot să discut despre un lucru care nu cred că se va întâmpla în perioada următoare. Ca atare, discutăm despre prezumții, pe care unii sau alții le manifestă în anumite zone. Eu vă spun că n-avem această abordare în acest moment. Nici PNL, nici actualul primar, Emil Boc, nu au o asemenea abordare. Candidaturile pe care le va stabili PNL le vom discuta anul viitor. Ce va dori domnul primar vom discuta la momentul oportun și când va crede domnia sa. PNL îl susține. Totodată, partidul va avea de susținut candidaturi pentru patru tipuri de alegeri. Ca atare, acum n-avem momente de discuție despre acest subiect. Ținem să ne facem treaba în zona administrativă și politică”.

Florin Gliga, consilier PNL Cluj

Scurt CV: director la firme de stat, politician

Florin Valentin Gliga este consilier local PNL și secretar al organizației municipale a PNL Cluj-Napoca. În urmă cu trei ani, a fost numit directorul sucursalei din Cluj al regiei Poșta Română. Până atunci fusese managerul fabricii Clujana, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj. Clujana a dat faliment la începutul acestui an.

Florin Gliga este acționar la mai multe societăți comerciale. În calitate de director la Sucursala Regională Cluj a Poștei Române el a raportat un venit brut pe lună de 17.908 lei.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.