Candidatul AUR la Primărie: „Parkinguri în zona pericentrală a Clujului, strada Universității redeschisă mașinilor”
AUR și-a desemnat candidatul la Primăria Cluj-Napoca. Acesta este Călin Cozma, 39 de ani, președintele executiv al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității.
„Sunt primul candidat dintre cei înscriși în competiția pentru Primărie născut în Cluj-Napoca. Am copilărit în „Groapa” din Mărăști”, a precizat Cozma.
Întrebat care sunt prioritățile sale pentru Cluj, Cozma a nominalizat îmbunătățirea infrastructurii de sănătate, construirea de școli în zonele urbanizate în ultimii 20 de ani și luarea unor măsuri imediate, dar și pe termen lung pentru descongestionarea traficului rutier.
„Una dintre primele măsuri care ar trebui luate ar fi construirea unor parkinguri subterane în zona pericentrală. Ați fost la Viena? Sunt 5-6 parcări subterane, de exemplu la fel vom face și la Cluj în „Avram Iancu”, „Mihai Viteazu”, lângă Parcul Central. Apoi pasaje: dacă Oradea poate, categoric putem și noi. În Mărăști, la sensul giratoriu, e obligatoriu. Și trebuie redeschisă urgent strada Universității, pentru cei care coboară de pe strada Republicii și doresc să ajungă pe Regele Ferdinand sau la gară”, a declarat Călin Cozma.
Candidatul la Primărie va susține o conferință de presă mâine, la ora 11, la sediul AUR.