Când vor funcționa ghișeele din ianuarie 2025. Prima zi de program cu publicul a Primăriei Cluj-Napoca după Anul Nou

Autor  admin   în       3 zile în urmã     655 Vizualizări.  

Administrația locală a anunțat programul de relații cu publicul al primăriei după Anul Nou. 

Prima zi de program cu publicul a Primăriei Cluj-Napoca din 2025 va fi 8 ianuarie, iar 13 ianuarie va fi prima zi de încasare a impozitelor/taxelor locale, a ratelor, chiriilor, operării de documente și eliberării de certificate de atestare fiscală, pentru anul viitor.

La ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale din Piața Unirii nr. 1, dar și la cel din clădirea
Biroului Vamal (Serviciul Public Comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor) situate pe strada Traian Vuia nr. 157, din Cartierul Someșeni, nu se asigură program cu publicul până în 10.01.2025.
Până în acest moment și-au achitat impozitele 90,1 % dintre persoanele fizice (însumând 81.319.890 de lei) și 94,4 % dintre persoanele juridice (în cuantum de 111.951.256 lei).

La ghișeele Centrului de Informare pentru Cetățeni de pe strada Moților nr. 7 și la primăriile de
cartier:
– până în 29.12.2024 (inclusiv) – nu va fi program de relații cu publicul;
– în 30.12.2024 – se redeschid ghișeele Centrului de informare pentru Cetățeni urmând să se încaseze
doar taxe fără debit (pentru carte de identitate, amenzi, taxe urbanism, liberă trecere etc);
– în 31.12.2024 va fi program normal de lucru, însă casieriile vor fi închise. Urgențele reprezentând amenzi, autorizații de liberă trecere, contravaloare carte de identitate sau alte taxe vor fi direcţionate către oficiile poştale (plata cu mandat poștal) sau vor putea fi achitate prin virament bancar, online pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca sau pe www.ghiseul.ro.
– în perioada 1-8 ianuarie 2025 – nu va fi program de relații cu publicul.

Serviciile Direcţiei de Evidenţă a persoanelor vor funcționa astfel:

  • Serviciul de Evidență a persoanelor – nu asigură program cu publicul în perioada 01-07.01.2025;
  • Serviciul Stare civilă/Compartimentul decese va funcționa astfel:
    – în 29.12.2024 – în intervalul 08.30-12.30;
    – 01.01.2025 – închis;
    – în 02.01.2025 – în intervalul 08.30-12.30;
    – în 03.01.2025 – în intervalul 08.30-12.30;
    – în 04.01.2025 – în intervalul 08.30-13.30;
    – în 05.01.2024 – în intervalul 08.30-12.30;
    – în 06.01.2025 – în intervalul 08.30-13.30;
    – în 07.01.2025 – în intervalul 08.30-13.30;
    Compartimentul Căsătorii va asigura, în data de 04.01.2025 celebrarea tuturor căsătoriilor anterior programate.

About