Buni, dar fără bani. Copii sărmani ajutați să meargă la facultate
65% dintre absolvenții de liceu din mediul rural nu se înscriu în învățământul superior, comparativ cu 35% din urban, arată un studiu UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării). În același timp, 80% dintre studenții veniți din comunități dezavantajate se confruntă cu dificultăți financiare în facultate, conform unui sondaj realizat de fundația World Vision România.
Universitatea Babeș–Bolyai în parteneriat cu World Vision România a lansat miercuri, 4 octombrie, proiectul-pilot „Vreau la facultate – UBB&WVR Academy”, prin care peste 100 de tineri din comunități vulnerabile vor fi sprijiniți să finalizeze studiile universitare și să facă performanță. Necesitatea proiectului vine pe fondul unei situații statistice îngrijorătoare referitoare la părăsirea timpurie a procesului educației.
Medii la jumătate față de UE
Procentul tinerilor români care terminau o facultate în 2021 era aproape de două ori mai mic (23,3 %) față de media Uniunii Europene de 41,2 %, potrivit ultimului raport Monitorul Educației și Formării realizat de Comisia Europeană. Una dintre cauzele invocate în raport este direct legată de nivelul scăzut de participare la sistemul universitar a tinerilor din mediile dezavantajate.
Ca să facă față cheltuielilor pentru facultate, 70% dintre elevii din anii terminali de liceu din medii defavorizate plănuiesc să muncească pe perioada studiilor, conform unui sondaj realizat de fundația World Vision România. Motivele invocate de tineri sunt:
Drept consecință a acestor privațiuni materiale, pentru unu din trei liceeni din medii defavorizate, din clasele XI – XII, unul dintre cele mai importante criterii în alegerea facultății este posibilitatea de a primi o bursă de studiu de la universitate.


Proiectul prin care 100 de studenți UBB vor fi sprijiniți să termine facultatea
Având în vedere această situație, Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Fundația World Vision România lansează programul „Vreau la facultate”, prin care 100 de studenți din medii vulnerabile vor fi sprijiniți să finalizeze studiile universitare.
Modelul proiectului este inspirat după programul Vreau în clasa a 9-a prin care, în prezent, 1.000 de adolescenți de la sate și din alte comunități vulnerabile sunt sprijiniți cu burse, activități de educație nonformală, mentorat și tabere de vară, ca să-și termine studiile liceale, dar și ca să se dezvolte profesional și personal.
Demararea proiectului „Vreau la facultate – UBB &WVR Academy” vine în contextul în care aproape jumătate dintre absolvenții programului Vreau în clasa a 9-a din județul Cluj se îndreaptă către Universitatea Babeș-Bolyai.
Astfel, în perioada 2023-2026, studenții incluși în proiect vor beneficia, cu sprijinul donatorilor, deurmătoarele: un laptop sau un calculator pentru procesul de învățare și studiu, workshopuri tematice specifice vieții de student, un program de mentorat și orientare în carieră, acces la școli de vară și burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor minime pentru cămin și transport.











