Buna ziua, Cluj. Ce bine arată strada Bună Ziua! GALERIE FOTO

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     5609 Vizualizări.  

Strada Bună Ziua arată excepțional. De fapt, arată normal pentru un oraș civilizat, însă e la ani lumină de cea pe care o știam. Artera aceea îngustă și anostă a devenit mult mai largă și primitoare, cu trei benzi pentru vehicule, cu piste pentru biciclete vopsite în verde și cu trotuare elegante. La margine, arbori, care înviorează atmosfera. Inclusiv semnalizatoarele rutiere sunt deja la locul lor.

Primarul Emil Boc a anunțat că vineri va fi gata. Ei bine, RADP a terminat lucrarea mai devreme cu două zile. Astăzi se putea deja circula liber pe Bună Ziua.

Lucrările au început în 16 iulie 2019 și urmau să dureze un an. Suntem azi în 13 mai și sunt finalizate.

19.750.583

lei, cu TVA, a fost valoarea totală a proiectului, din care 1.692.676 lei, costul exproprierilor. În total, au fost expropiați 64 de proprietari, cu suprafețe cuprinse între 1 mp și 256 mp.

Au fost executate lucrări de înlocuire și deviere, respectiv lucrări la rețelele edilitare (canalizare, apă, gaz, electricitate, telefonie, iluminat public) și branșamentele aferente acestora. Pentru preluarea apelor pluviale, s-a înființat o rețea de canalizare și s-au montat recipienți pluviali.

O singură problemă a apărut pe parcursul lucrărilor. Conform proiectului, copacii au fost inițiali plantați în mijlocul trotuarelor.  Reacția rapidă a locuitorilor din zonă a făcut ca arborii să fie mutați în exterior.

  

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.