Buget de rămas în Superligă. Ce sumă va lua „U” din bani publici

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2110 Vizualizări.  

Media9 a făcut, în urmă cu o lună, un calcul, îl găsiți în articolul de mai jos, care spune că Fotbal Club Universitatea va încasa o sumă istorică din bugetul Primăriei. În urma analizei noastre, am ajuns la o sumă în jurul a două milioane de euro; nicicând clubului de fotbal, de fapt niciun club clujean, nu i s-a alocat atât de către municipalitate.

Ei bine, astăzi avem lista sumelor solicitate de toate asociațiile și federațiile sportive din bugetul Clujului. Și cât credeți că a solicitat FC „U”? 10 milioane de lei, adică două milioane de euro. Și există șanse mari să primească fix atât cât a cerut. Sunt banii cu care alb-negrii speră să scape de grijile retrogradării și să își creioneze un lot de play-off pentru campionatul viitor. 

Să vină transferurile! Buget istoric din bani publici pentru “U” Cluj

În 2023, suma pusă la dispoziție de Primărie crește de la 10,45 milioane de lei, cât a fost în 2022, la 17,5 milioane. Sunt peste șapte milioane de lei în plus, dar majoritatea cluburilor nu trebuie să își facă iluzii, nu vor primi mai mult.

57

de asociații și federații sportive solicită diverse sume de bani pentru susținerea sportului de masă sau de performanță, anul acesta. Suma totală cerută este de 32 de milioane de lei, aproape dublu decât disponibilul.

Ca de obicei, CS Universitatea și U-BT au nevoie de mulți bani, 7 milioane, respectiv două milioane de lei. Voința ar vrea 1,5 milioane, aproape acolo tinde și Academia Viitorul, CSM ar avea nevoie de 1,2 milioane, iar Savu Racing, de puțin peste un milion.

Ca de obicei, nu toate documentațiile depuse vor fi complete, iar comisia mixtă, formată din consilieri locali și angajați ai Primăriei, va trebui să găsească un echilibru între toate solicitările.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.