Buget 2022. Prioritățile Floreștiului: două străzi mult așteptate
Primăria Florești a conturat bugetul pe 2022, care se află în consultare publică și va fi supus aprobării Consiliului local până la mijlocul lunii februarie.
114
milioane de lei este bugetul total pentru acest an, din care 13 milioane îi reprezentă excedentul anului precedent.
Din totalul bugetului, 82 de milioane de lei sunt venituri proprii ale comunei. “Bugetul din venituri proprii a crescut cu 6 milioane de lei față de anul trecut, pentru că am atras mai multe investiții. În schimb, au scăzut încasările din autorizațiile de construire la jumătate. În 2020, Primăria a încasat din autorizații de construire 3,4 milioane de lei, iar în 2021, pe fondul reducerii eliberării de autorizații, doar 1,7 milioane”, a explicat primarul Bogdan Pivariu.
49
de milioane de lei este bugetul de investiții al comunei Florești pentru 2022.
Principalele proiecte ale comunei sunt cele de infrastructură. În buget a fost inclusă întreaga sumă pentru lărgirea străzii Eroilor, de asemenea cea mai importantă parte dintr-un alt proiect important, eliminarea “strâmtorii” Terra.
Proiectul are un termen de finalizare de 18 luni, așadar o parte din bani se va regăsi în bugetul pe 2023. Iată care sunt obiectivele investiției:
- lărgirea străzii Dumitru Tăuțan și o parte a străzii Dumitru Mocanu pentru a oferi acces vehiculelor către cartierul Terra și către noile dezvoltări din zona străzii Urușagului și Șesul de Sus
- lărgirea și prelungirea străzii Dumitru Mocanu, paralel cu DN1
- lărgirea străzii Petuniei pentru asigurarea unui acces corespunzător către noul sector al străzii Dumitru Mocanu
“Marți se va întruni comisia de exproprieri. Sumele de bani pentru persoanele expropriate au fost consemnate la CEC încă de anul trecut”, a precizat Pivariu.
2.396.095
lei este costul calculat pentru cele 817 parcele propuse spre expropriere.
În buget sunt prinse mai multe asfaltări, dar și bani pentru studiul de fezabilitate aferent noului traseu al centurii de sud. Culoarul a fost corelat cu marile proiecte care vor traversa Floreștiul – metroul și centura metropolitană.
În bugetul pe 2022 mai sunt prevăzuți bani pentru realizarea unui parc de agrement și pentru continuarea demersurilor de digitalizare începute în 2021.