BREAKING NEWS. Incendiu la trenul de Viena

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     1386 Vizualizări.  

Locomotiva trenului internațional Cluj – Viena a luat foc joi dimineața. Garnitura pornise, însă abia trecuse de depoul local atunci când au izbucnit flăcările. Mecanicii au chemat de urgență pompierii de la ISU Cluj. Ora de plecare a trenului a fost 7:35.

„Două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a unui incendiu care a cuprins o locomotivă ce rula pe calea ferată din apropierea străzii Tăietura Turcului, din municipiul Cluj-Napoca. Solicitarea a venit în jurul orei 7.40, iar din primele informații se pare că garnitura transporta călători pe ruta Cluj-Napoca – Viena. Călătorii au fost evacuați din tren până la sosirea pompierilor, iar vagoanele au fost decuplate de la locomotivă cu o altă locomotivă mobilizată de către regia de transport feroviar. Pompierii sosiți de urgență la locul incendiului au putut interveni pentru stingerea incendiului numai după ce a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a liniilor de transport aeriană a căii ferate și realizarea unei împământări de către echipele specializate a regiei de transport. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar flăcările au fost stinse în aceste momente de către pompieri”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Linia Cluj – Viena nu a împlinit încă un an. A fost inaugurată în9 decembrie 2018. Trenul “Transilvania” parcurge cei 671 km dintre Cluj și Viena în aproximativ 10 ore și 40 de minute, pe ruta Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Budapesta – Viena și retur. CFR Călători operează acest tren pe teritoriul României.

Programul de circulație Cluj – Viena și retur

  • IR 143 Cluj-Napoca (07:35) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21)
  • IR 144 Viena (10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Cluj-Napoca (22:25).

Prețul unui bilet este de 39 euro / călătorie.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.