BREAKING NEWS. Câte oferte s-au depus pentru centura metropolitană

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat astăzi câte companii s-au înscris la licitația pentru construirea centurii metropolitane. Ieri a fost data limită până la care s-au putut depune ofertele.

„Avem un ofertant pentru centura metropolitană a Clujului. La sfârșitul perioadei legale de ieri aveam depusă o ofertă care este formată dintr-o asociere de firme. Am aici în numele lor. Asocierea Dimex 2000 lider, Hidrosoi din Bulgaria și Integral din Muntenegru. Este o asociere de firme cu încă 19 subcontractanți”, a spus Emil Boc.

Vă reamintim că sunt deja două licitații pentru centura metropolitană care au fost anulate. La prima nu s-a prezentat nimeni, iar la a doua a venit o singură asociere de firme, care însă a ofertat un preț greșit. A fost tot Dimex 2000.

„Acum urmează perioada de evaluare. Termenul legal este de 90 de zile. Având în vedere că avem și Crăciun, și Anul Nou și sărbători legale, am cerut comisiei de licitație ca maxim până la sfârșitul lunii ianuarie să finalizeze procedura de adjudecare a licitației. Dacă va fi mai bine, cu atât mai bine. Sper să facă mai repede, să lucreze și sărbătorile legale, dar ținând cont de calendarul prevăzut de lege. Maximum 31 ianuarie este termenul de anunțare a rezultatului procedurii”, a mai spus Boc.

Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului, aprobat de Guvern, este o investiție majoră, evaluată la aproximativ 1,4 miliarde de euro, menită să reducă traficul din municipiu și să conecteze mai eficient zona metropolitană. Prima etapă a centurii include tronsonul Florești (Nod 5) – Apahida, cu o lungime de 23,67 km și aproape 20 km de drumuri de legătură. Vor exista multiple noduri rutiere, inclusiv noduri mari la intersecția cu DN1, precum și bretele pentru fluidizarea traficului.

Lățimea drumului va fi de 23 metri, cu două benzi pe sens și acostamente de 2,5 metri, iar în zonele nodurilor, platforma drumului se va lărgi pentru benzi suplimentare de accelerare și decelerare. Proiectul va include și structuri precum viaducte și tuneluri pentru traversarea obstacolelor naturale și a zonelor urbane aglomerate   .

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.