Boris Brejcha vine în BTarena cu un show live spectaculos, în parteneriat cu UNTOLD

Autor  admin   în       3 luni în urmã  

Boris Brejcha, unul dintre cei mai apreciați artiști ai scenei electronice mondiale și creatorul stilului High-Tech Minimal, va susține un concert live la Cluj-Napoca, pe 31 octombrie 2025, în BTarena. Evenimentul este organizat de DUA în parteneriat cu UNTOLD și promite o experiență muzicală complexă, caracteristică artistului german.

Cunoscut pentru aparițiile sale sub celebra mască venețiană și pentru seturile sale construite integral din producții proprii, Boris Brejcha a devenit o prezență constantă la marile festivaluri internaționale, precum UNTOLD, Tomorrowland și Ultra Music Festival. Unul dintre cele mai notabile momente ale carierei sale a fost show-ul din Grand Palais Paris, realizat în colaborare cu platforma Cercle, care a adunat peste 62 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Artistul german a redefinit standardele muzicii electronice moderne, cu albume de succes precum Space Diver (2020) și Never Stop Dancing (2021). Recent, Brejcha a lansat un nou material discografic, Level One (2024), în care păstrează esența stilului său, introducând în același timp elemente mai melodice, adaptate marilor scene de festival.

Biletele pentru “DUA presents Boris Brejcha in Cluj” sunt disponibile pe entertix.ro și sunt împărțite în trei categorii:

  • Regular Ticket: 220 lei + taxe
  • VIP Ticket: 350 lei + taxe
  • Premium Ticket: 500 lei + taxe

Numărul biletelor este limitat, iar organizatorii anunță că prețurile vor crește în perioada următoare.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.