Boicot al PSD. „Nu aveți nevoie de noi ca parteneri”
Consilierii locali PSD s-au supărat pe adversarii politici de la PNL – UDMR. Anul trecut au propus proiecte pentru Cluj, iar acestea au fost acceptate, dar nu s-au realizat. Drept urmare, în 2019 nu au mai propus nimic și au votat împotriva bugetului. Din păcate pentru stânga politică, la ședința extraordinară în care s-a supus la vot bugetul pe acest an au participat doar doi dintre cei cinci reprezentanți ai opoziției: Dan Morar și Totfalusi Andras, ambii din PSD. Corina Croitori, tot de la PSD, Petre Drăgoescu și Adrian Mureșan, de la ALDE, au fost puși absenți în catalog.
20:2
a fost scorul la votarea bugetului Clujului pe 2019 în Consiliul Local, adică 20 de voturi pentru și două împotrivă.
“Anul trecut v-am propus proiecte adunate de la alegătorii și simpatizanții noștri, dar acestea nu au fost implementate. Ne-am dat seama că nu aveți nevoie de noi ca parteneri, oricum puteți trece bugetul și fără voturile noastre. De aceea, în 2019 am decis să nu depunem nicio propunere și să nu votăm bugetul”, a spus Morar.
Diplomat, cum îl știm, Emil Boc a parat: “Am apreciat interesul dumneavoastră și toate ideile sunt în diverse faze de avizare, dar știți cât de dificil sunt de implementat. Vă asigur că – indiferent cum votați – prioritățile dumneavoastră vor fi în atenția noastră și pe mai departe, pentru că știm că vă interesează bunul mers al orașului”.
Iată lista din 2018 a proiectelor opoziției, cu adnotări acolo unde s-a mișcat ceva vizibil:
- Realizarea (SF, PT) unor pasaje pietonale subterane, pe modelul celor existente în orașele occidentale aglomerate, în intersecțiile intens circulate, așa cum sunt, spre exemplu, cele din P-ța Mihai Viteazu, P-ța Lucian Blaga, P-ța Avram Iancu sau P-ța Mărăști.
- Demararea unei analize în vederea cumpărării/preluării platformei C.U.G., în scopul construirii unui centru de afaceri, vamă liberă etc.
- Lărgirea str. Mărginașă prin expropriere atât în partea de jos, lângă USAMV, cât și în partea de sus, cu ieșire directă pe str. Pajiștei. Astfel se poate lega cartierul Zorilor de Calea Mănăștur. – ÎN IMPLEMENTARE (ideea fusese enunțată în prealabil de Primărie)
- Amenajarea Izvorului Sfântului Ioan, a podețului și a zonei adiacente.
- Reabilitarea tuturor busturilor (inclusiv a soclurilor) și a monumentelor deteriorate din zona centrală a orașului, cu relevanță pentru istoria și cultura națională, în contextului Centenarului Marii Uniri. Spre exemplu, bustul poetului Octavian Goga (înrolat voluntar în Primul Război Mondial și susținător fervent al Marii Uniri), amplasat în Parcul Central, se sprijină pe un soclu pe care se distinge încă numele poetului Lucian Blaga.
- Identificarea unor terenuri pentru realizarea de parcări tip „park and ride” și demararea procedurilor de achiziționare a acestora, spre exemplu, lângă viitoarea Centură de Sud.
- Îngrădirea parcurilor pentru copii de pe raza municipiului Cluj-Napoca și implementarea unui sistem de supraveghere video în acestea, în vederea creșterii siguranței celor mici.
- Construirea/igienizarea toaletelor publice în toate cartierele orașului – S-AU AMENAJAT DOUĂ (dar extrase din proiectele de bugetare participativă)
- Realizarea unei treceri de pietoni pe strada Teodor Mihaly, în momentul de față existând o trecere la 2 km.
- Realizarea de treceri de pietoni pe traseul gară-autogară, în acest moment fiind inexistente trecerile de pietoni la intersecția podului cu inelele ocolitoare, în ciuda faptului că circulația pietonală e intensă.
- Amenajarea unei zone comerciale (chioșcuri pentru comerț stradal) în jurul Cluj-Arena, compatibilă funcțional și estetic cu locația – ÎN STUDIU (ar urma să se realizeze la pachet cu amenajarea unui patinoar).
- Alocarea sumei de 700.000 RON pentru lucrări de reparații/reamenajare a clădirii Casei de Cultură a Studenților, deținută de primăria Cluj-Napoca, având în vedere că această clădire-simbol a orașului nu a mai beneficiat de fonduri în acest sens de o perioadă îndelungată de timp, dar și faptul că măsura este oportună în contextul reamenajării întregii Piețe Lucian Blaga.
- Intervenții specializate la platforma de depozitare a gunoaielor Pata Rât, în vederea combaterii rozătoarelor și a păsărilor care se hrănesc de acolo, ținând cont de faptul că păsările migrează cu ușurință, riscând să pună în pericol sănătatea locuitorilor municipiului.
- Dotarea fiecărui sediu al primăriei, care are ghișee pentru public, cu un xerox la care să aibă acces, contra-cost, orice cetățean.
- Amplasare în zona centrală în perioada primavară-toamnă a unui sistem de parcare pentru motociclete și scutere, pe modelul marilor capitale europene.