Boc: USR PLUS crede că o țară se conduce ca un ONG

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1093 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, susține decizia premierului Florin Cîțu de remaniere a ministrului Justiției, Stelian Ion. Boc a fost permanent umăr la umăr cu Cîțu, pe care îl susține și la președinția PNL.

“Coaliția asta greu s-a pus în picioare, e o șansă mare de modernizare cu această coaliție. Sper ca USR PLUS să nu iasă de la guvernare. Situațiile de acest gen se tratează astfel: “Domnule ministru, mulțumim, mergem mai departe”. Așa se lucrează în guvern. Cei din USR PLUS nu au experiență politică, ei cred că țara se conduce ca un ONG. Ce a făcut ministrul Stelian Ion a fost să pună partidul pe primul loc și guvernul pe locul doi. Când ești în funcții publice, interesele particulare nu mai contează, trebuie să îți dedici activitatea interesului public”, a spus Boc.

Pe de altă parte, primarul liberal al Clujului a subliniat că speră ca USR PLUS să nu semneze o moțiune de cenzură alături de PSD. “USR PLUS se descalifică dacă votează împreună cu cei împotriva cărora s-au desființat. Când semnezi împreună cu cineva înseamnă că ești frate de cruce cu el”, a menționat primarul.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri seară, demiterea ministrului Justiției. Lucian Bode va fi ministrul interimar al Justiției.

„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, domnul Stelian Ion”, a declarat Florin Cîţu miercuri seară.

Florin Cîțu i-a reproșat lui Stelian Ion că „șantajează poporul român” prin blocarea unor proiecte de dezvoltare și, de asemenea, că nu a reușit desființarea Secției pentru investigarea magistraților.

Problema a ajuns la Cotroceni. “Președintele a primit cererea de revocare și o analizează”, arată mesajul Administrației Prezidențiale.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.