Boc strânge galerie pentru Halep. Excursie cu grupul
Simona Halep a pierdut în fața Serenei Williams. Karolina Pliskova a învins-o pe Serena. Asta dacă ați urmărit Australian Open. Ce se va întâmpla între Halep și Pliskova? Mari șanse ca acest meci să se joace curând, la Ostrava. Cehia și România se vor întâlni în turul I din Grupa Mondială a Fed Cup, pe 9 și 10 februarie.
Acestea sunt lucrurile știute. Cele mai puțin știute sunt legate de galeria naționalei, care va cuprinde un puternic contingent clujean. Emil Boc a fost invitat de Federația Română de Tenis, după ce în Polivalentă a fost organizat meciul trecut cu Cehia (pierdut de fetele noastre), dar și confruntările cu Germania, Canada și Elveția. Iar primarul Clujului nu merge singur, ci a strâns în jurul său o adevărată galerie.
Circa 30 de persoane din Primăria Cluj-Napoca îl vor însoți pe Emil Boc și vor scanda “România” în pauzele dintre mingi (că se pricep, că nu, la tenis :).
Din informațiile noastre, este o excursie privată, care nu va fi achitată de la bugetul local. Angajații care s-au înscris pe lista dechisă de Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale, au consimțit să plătească o sumă de bani.
„Cămaşa aceasta de pe mine nu o mai spăl şi nu o mai schimb niciodată. Tremur de emoţie şi de bucurie şi sigur niciun primar din lume nu va mai avea această onoare„
Emil Boc, după ce a fost îmbrățișat de Simona Halep, la meciul cu Elveția
“Dacă fetele vor fi sănătoase este clar că avem o șansă bună. Avem atâtea jucătoare între cele mai bune 100 din lume și o avem pe Simona Halep”
Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup a României