Boc și Tișe au devenit fermi. „Aceste firme trebuie să intre într-un normal”

Autor  admin   în       1 year în urmã     567 Vizualizări.  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit din nou astăzi despre problema mirosurilor care au învăluit Clujul.

Dacă urmărim evoluția discursurilor publice, vom vedea că Emil Boc și Alin Tișe cântă în cor. La început, amândoi au fost înțelegători cu companiile suspectate că ar fi responsabile de aceste mirosuri, ulterior și-au schimbat tonul, temându-se probabil pentru viitorul lor politic, și au început să acuze companiile. Au devenit „fermi”.

În declarația sa de astăzi, Alin Tișe a spus că s-au luat măsuri împotriva celor două firme considerate responsabile pentru mirosuri, Transavia, pentru găinațul de la Aiton, respectiv Supercom, pentru situația de la CMID.

Aș vrea să fiu foarte ferm, pentru că am văzut că există multe speculații. Unii dintre cei implicați vor să ducă discuția într-o zonă în care le convine. Suntem și într-o perioadă în care ne apropiem de campania electorală. Ca administrație publică locală, eu îmi cer scuze clujenilor pentru mirosul pe care l-au simțit în acele zile. Urmare a acelor evenimente, am cerut organelor de control să efectueze controale la CMID și la noul focar descoperit în Aiton, unde s-au aruncat tone de găinaț pe câmp.

Inițial nu s-au descoperit depășiri ale cantităților de amoniac și hidrogen sulfurat, dar apoi s-au constatat depășiri atât la Aiton, cât și la CMID, la anumite ore. Este evident că mirosurile provin de aici. Nu vreau să se înțeleagă că cineva acuză compania care operează în Aiton (Transavia – n.red.) și vrea neapărat să fie încurcată în ce face. Dar, în momentul de față, depozitează acel găinaț pe câmp fără a fi avut autorizație de mediu. De asemenea, nu au avize de la diferite alte instituții.

Pe urmă, cei de la Garda de Mediu ar trebui să le facă acestor societăți un grafic foarte clar în funcție de temperatură, în funcție de situația din teren, când anume să se distribuie. Nimeni nu este absurd. Înțelegem necesitatea unui îngrășământ natural pentru că ne dorim cu toții produse bio. Aceste fecale ar trebuie aruncate doar când permite clima. Una peste alta, și ferma din Aiton este responsabilă de acest miros.

De cealaltă parte, firma de la CMID (Supercom – n.red.) s-a constatat că atât timp cât gunoiul nu este procesat la timp și stă așezat la grămadă acolo, în mod evident și acela poate cauza mirosuri. În ambele situații aceste firme trebuie să intre într-un normal și să-și facă datoria. Garda de Mediu, Agenția de Mediu, DSP și DSVSA au fost implicate, au fost pe teren și au stabilit măsuri împotriva acestor operatori”, a spus Alin Tișe.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.