Biserică futuristă în nordul Clujului. Proiectul intră săptămâna viitoare în dezbaterea Comisiei de urbanism

Autor  Ionel Lespuc   în       2 saptãmâni în urmã  

O biserică cu o formă arhitecturală neobișnuită urmează să fie construită în cartierul Voroneț, în apropierea parcului Pădurea Clujenilor. Proiectul intră săptămâna viitoare în dezbaterea Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism (CTATU) din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, în vederea avizării Planului Urbanistic Zonal (PUZ).

Inițiativa aparține dezvoltatorului imobiliar Viorel Mitre, cunoscut pentru investițiile din zona Livezii Steluța. Acesta finanțează integral proiectul, care propune nu doar un lăcaș de cult, ci și o locuință parohială, spații verzi, alei pietonale și locuri de parcare.

Biserica va avea un volum arhitectural inedit: clădirea rotundă sugerează, în funcție de interpretare, fie un ou, fie planeta Saturn, trimițând la simboluri ale renașterii și ale eternității. Proiectul este semnat de biroul de arhitectură ArhiBox, prin arhitecții Mihai Racu, Anca Verginaș și Vlad Filip.

Terenul vizat, cu o suprafață de 3.400 mp, este neconstruit în prezent și are acces direct din strada Voroneț. Documentația urbanistică propune următorii indicatori: un POT (procent de ocupare a terenului) de 60%, un CUT (coeficient de utilizare a terenului) de 2,2, iar regimul maxim de înălțime este stabilit la 19 metri.

Dacă proiectul va primi aviz favorabil din partea Comisiei de urbanism, va urma intrarea pe ordinea de zi a Consiliului local pentru aprobarea finală a PUZ-ului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.