Bine că nu a căzut peste copii! Construcție de 400.000 de euro care se consolidează cu 2,5 milioane

Autor  Ionel Lespuc   în       12 luni în urmã     3948 Vizualizări.  

Consiliul Local Cluj-Napoca este invitat să aprobe luni costurile consolidării sălii de sport de la Colegiul Național George Coșbuc.

Este o clădire cu o istorie cu totul aparte. S-a inaugurat în 2014, cu primarul Emil Boc țopăind pe semicercul de handbal. În toamna lui 2018, conducerea școlii a observat că o grindă din acoperiș s-a curbat și, în urma verificărilor, sala a fost închisă. De cinci ani, elevii colegiului nu mai pot să facă sport în propria sală.

Povestea nu se încheie aici. Primăria a contractat o societate din Timișoara, Rheinbrucke, pentru a stabili modul în care trebuie acționat, dar aceasta a dat bir cu fugiții. Este de altfel singura companie aflată pe celebra listă neagră a municipalității.

Lucrarea inaugurată în 2014 a costat 2,1 milioane de lei, adică puțin peste 400.000 de euro, o investiţie făcută de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Societatea care a executat lucrările este Conimet Impex s.r.l. Iată costurile stabilite acum, de către o altă firmă, ArhiBeast.

ArhiBeast a propus două scenarii, unul care viza demolarea completă și reconstruirea sălii, celălalt care propunea consolidarea sa. S-a ales scenariul al doilea, care presupune o serie largă de lucrări.

Structura de rezistență este în garanție timp de zece ani, potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, așadar cele 2,2 milioane € ar trebui să le fie imputate constructorilor inițiali. Găsiți mai jos un diagnostic al clădirii.

În 2015, Conimet Impex s-a făcut de râs și la Sânnicoara. Acolo a realizat Căminul cultural, tot în urma unei invitații de participare făcută de Primăria Apahida. Presa scrie că, încă dinainte să fie inaugurată clădirea, prin tabla cu care era acoperită se infiltra apa.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.