Big Brother, la Florești. „De ce ne urmărești?”
Reacții multe și diverse, la postarea primarului din Florești, Bogdan Pivariu. De la comentarii pro și contra normale, la unele extreme, de tipul „De ce ne urmărești?”
„În Florești avem una dintre cele mai performante rețele de camere de supraveghere a domeniului public. Din comuna în care nu funcționau nici jumătate din camerele necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor noștri, am devenit comuna care poate să stabilească după număr de înmatriculare tot parcursul unui autovehicul de la momentul în care a intrat în comuna noastră și până la ieșirea de pe raza comunei. Avem capacitatea de a răspunde prompt și eficient ori de câte ori se întâmplă ilegalitați sau accidente pe raza comunei și Poliția Națională are nevoie de filmări pentru a rezolva cazurile”, a scris Pivariu, pe Facebook.
Ei bine, spre comparație, la Cluj-Napoca sunt instalate de peste zece ani camere de supraveghere, erau 300 atunci și s-au mai cumpărat și altele, care acoperă majoritatea intersecțiilor importante. Sistemul video nu „urmărește oameni”, ci traficul rutier. În alte țări, se pot da și amenzi pentru șoferii depistați prin intermediul tehnologiei că trec pe roșu, că nu dau prioritate pietonilor, că fac „liniuțe” și așa mai departe. La Cluj a existat o asemenea tentativă, dar s-a renunțat.
Floreștiul nu face decât să se civilizeze și am spune că este posibil ca șoferii care se tem să fie „urmăriți” să aibă de fapt ceva de ascuns. Drumurile se numesc „publice” cu un motiv; este evident că nu s-au instalat camere video pe străzi private.
La Florești, principala preocupare a camerelor este să depisteze mașinile din care se aruncă deșeuri la întâmplare. Nu vrem nici asta? Comuna a primit denumirea de cartier-dormitor, pe viitor ar putea ajunge și localitate-tomberon.
Atâta timp cât nu avem nimic de ascuns, camerele video nu ne deranjează cu nimic, nu-i așa?