Bază de agrement cu manej, adăpost de cai, muzeu, poligon de trageri și restaurant cu produse vânătorești, proiect propus pe 3,8 hectare. RANDĂRI

Autor  Tudor Știrbu   în       5 ore în urmã     508 Vizualizări.  

Cel mai mare producător și distribuitor de carne de pui din județul Cluj, Oncos Transilvania, vrea să-și construiască o bază de agrement pe o suprafață de aproape 4 hectare, în satul Chidea, comuna Vultureni. 

Satul Chidea se află în partea de nord a județului, la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca (45 minute de mers cu mașina).

Proiectul propus de compania fondată în urmă cu peste 30 de ani de Vasile Onaca va fi dezbătut în ședința Comisiei tehnice de urbanism de vineri, 28 februarie, de la Consiliul Județean Cluj. Acum se află în etapa avizului de oportunitate – „PUZ introducere în intravilan, parcelare și construire bază de agrement, accesuri și utilități”.

Baza de agrement va fi formată dintr-un adăpost pentru cai și un manej, un muzeu de vânătoare, poligon trageri și cursuri de siguranță în pădure și un restaurant cu produse vânătorești și cu o recepție. 

38.380

de metri pătrați reprezintă suprafața totală a celor zece parcele pe care se va construi baza de agrement.

Tema prevede introducerea a 10 parcele în intravilan care împreună însumează o suprafață de 38.380 de metri pătrați. În prezent, cele 10 parcele au categoriile de folosință de fâneață, arabil, pășune și drum. Din totalul parcelelor, șase sunt în proprietatea companiei Oncos Transilvania, iar patru aparțin comunei Vultureni.

Terenurile se află în satul Chidea, comuna Vultureni, aproape de liziera pădurii, și conform documentației fac parte din Sit Natura 2000 – Dealurile Clujului Est.

Accesul pe teren se poate face de pe drumul comunal de pămînt aflat în zona de vest și de pe parcela beneficiarului.

Regimul de înălțime propus

  • D (demisol) + P (parter) + mansardă (M);
  • S (subsol) + P (parter) + mansardă (M);
  • D (demisol) + P (parter) + E (etaj);
  • S (subsol) + P (parter) +  E (etaj).

Din punct de vedere funcțional se propune ca suprafața de 38.380 de metri pătrați să fie destinată unei baze de agrement cu rol educațional, din care 4.344 mp vor fi destinați construcțiilor, 5.011 mp circulații, iar restul zonei verzi.

CITAT

„Această zonă beneficiază în ultimii ani de un interes crescut pentru dezvoltare, atât din punct de vedere social, cât și economic. Ansamblul propus este menit să deservească beneficiarul în vederea realizării unei baze de agrement în satul Chidea.

Fragment din proiectul propus în satul Chidea, comuna Vultureni 

Beneficiarul investiției este, bineînțeles, Oncos Transilvania care își asumă costurile pentru construirea bazei de agrement din Chidea. Proiectul a fost realizat de biroul de arhitectură Morărescu Design Studio din Cluj-Napoca.

Foto/Randări: Morărescu Design Studio

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.