Bătrânii și prostimea

Înțelepții acestei umanități vorbesc precum Moise în pustiu. Adică, degeaba. Istoria ne arată că, în ciuda bunelor, mărețelor și nobilelor idei și principii profesate de învățați, lideri spirituali, confesiuni și biserici, ființa umană este, în mod tragic, prizonieră în instinctele sângeroase pe care demult ar fi trebuit să le lase în urma sa.

Există pe Terra un grup de reflecție și acțiune numit „The Elders” („Vârstnicii” „Înaintașii”), fondat de Nelson Mandela, care la vârf este alcătuit din personalități eclectice, dar celebre în diferite medii sociale și profesionale, cu precădere în politica de înalt nivel. Discursul lor nu este politic, ci este definit în felul următor în declarația de întemeiere:

„Viziunea noastră este aceea a unei lumi în care popoarele trăiesc în pace, conștiente de umanitatea lor comună și de responsabilitatea împărtășită pentru ceilalți, pentru planetă și pentru generațiile viitoare.

Ne dorim o lume în care este respect universal pentru drepturile omului; în care sărăcia a fost eliminată; în care oamenii sunt eliberați de teamă și opresiune și sunt capabili să-și împlinească întregul potențial.”

Mai rar s-ar putea imagina un text mai înălțător și mai mobilizator. Și greu poate fi înțeleasă o mai adâncă și tragică prăpastie între o asemenea emoționantă profesiune de credință și situația concretă în rândurile imensei mase de trăitori umani pe această planetă. Fiindcă situația, în ciuda ușurinței cu care mesaje mediatizate ajung acum în atenția maselor, pare să evolueze exact în direcția opusă!

Desigur, populația umană a planetei a crescut în asemenea hal, încât aceasta este pur și simplu sufocată. Dar  și mai trist este că oamenii se sufocă intre ei… Nu mai este nicidecum de actualitate îndemnul lui Lao Tzî; „Dacă oamenii s-ar mulțumi doar să-și audă câinii și cocoșii, pacea ar domni pretutindeni”.

În ciuda progreselor evidente în nivelul de trai și în educația instituțională, „umanitatea împărtășită” și „traiul în pace” rămân dulci și utopice deziderate. Situația de fapt este alta, profund îngrijorătoare. Organizația germană creștină de ajutor Open Doors a dat publicității o tristă statistică: în anul care a trecut s-au petrecut în lume 9.500 de atacuri, distrugeri sau închideri ale unor lăcașuri creștine de cult. E mult? E puțin? Greu de spus; dar știm cu siguranță că numărul acestor tragice întâmplări a fost în anul trecut de 5 ori mai mare decât în anul precedent.

Din această perspectivă, avem tabloul întunecat al unei omeniri în care, în locul acceptanței, al armoniei interetnice și inter-confesionale, al „împărtășirii umanității,” cresc doar intoleranța, respingerea, excluziunea, comportamentul agresiv și sângeros. Nu deplâng cele 9.500 de episoade, multe dintre ele sângeroase și inumane, fiindcă ele ar fi avut în vizor creștini, deci oameni „de-ai mei”. Creștinii au păcătuit și ei destul, hăcuindu-i cu dispreț, și cu netrămutată încredere în „misiunea” lor, pe toți cei care nu se închinau aceluiași zeu. Disprețul infatuat al omului alb față de toți „colorații” se târâie și azi prin cotloanele întunecate ale sufletului omului „civilizat”, pe care secole de educație pozitivistă și umanistă nu au reușit să-l mântuie de zgura intoleranței, urii și violenței. 

Mai mult chiar, sărăcia intelectuală și nedreptatea manifestă cu care creștinismul își trăiește propria dogmă ne poate câteodată lăsa muți de uimire. În 2009, a făcut vâlvă scrisoarea deschisă pe care fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, a adresat-o Convenției Baptiste de Sud, din care el s-a retras după ce a fost timp de șase decenii practicant, propovăduitor al Bibliei și diacon. Titlul, pe deplin elocvent, este „Pierzându-mi credința pentru egalitate” (Losing my religion to equality).

„Liderii convenței, citând câteva versete din Biblie cu mare grijă alese, și susținând că Eva a fost creată în urma lui Adam și a fost vinovată de păcatul originar, au decretat că femeia trebuie să fie supusă bărbatului și să i se interzică orice demnități bisericești.”

Nu uitați, nu este vorba aici despre vreo fatwa islamică, ci despre hotărârea unei comunități religioase dintr-o țară care, în mod foarte eronat se pare, se consideră a fi stindardul drepturilor umane pe această planetă. Ce să mai așteptăm atunci din partea islamiștilor radicali care, din Indonezia până în Mauritania, au declarat război pe față comunităților creștine, pe care le doresc dispărute pe veci din teritoriile „lor”?

Revenind la Jimmy Carter, scrisoarea sa continuă: „Această discriminare, pe nedrept atribuită unei autorități superioare, a devenit un motiv sau o scuză pentru privarea femeilor de drepturi egale timp de secole, peste tot pe planetă. Nimic nu poate fi mai dezgustător decât credința că femeile, subordonate fiind dorințelor bărbaților, pot fi supuse sclaviei, violenței, prostituției forțate, mutilării genitale și legilor naționale care nu consideră violul o crimă.”

Jimmy Carter a ajuns la o vârstă foarte înaintată (95 de ani), la fel ca mulți dintre „Bătrâni”. Aceste cuvinte ar trebui ascultate cu religiozitate de către masele mari și tot mai mari, și nu eructațiile discriminatorii și nerușinate ale unor lideri care se folosesc de scrieri prăfuite și de devoțiunea religioasă a oamenilor pentru a uzurpa în folosul propriu o putere pentru care nu sunt pregătiți și pe care nu o merită. Din păcate, ei nu sunt instrumente ale progresului moral al umanității, ci instrumente ale propriilor neîmpliniri, temeri obscure și ambiții prostești. În felul acesta, ei sunt oglinda fidelă a prostimii, care îi alege sau îi tolerează în scaunele lor înalte.

Deci, să înțelegem că nu avem nevoie de bătrâni, sau de înțelepți, care să ne dea prețioase învățăminte morale? Ar fi o mare greșeală; aflată în fața celor mai grave încercări din întreaga ei istorie, omenirea are de ales între a fi morală și umană, sau a nu fi deloc.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.