„Bătrâna doamnă” și capitalismul

Ultima țară cu adevărat comunistă a planetei este Franța. Deși o știam mai degrabă ca fiind unul dintre farurile strălucitoare ale democrației occidentale. Recent, ministrul francez al transporturilor a apărut în spațiul public cu o declarație de mai mare minunea: „Biletele de avion de 10 euro trebuie să dispară, fiindcă sunt o formă de dumping social”.

Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu jargonul capitalismului, să precizăm că dumpingul este un termen utilizat cu precădere în comerțul internațional, însemnând  operațiunea de a vinde peste hotare la un preț inferior celui din piața de origine, cu sau fără sprijinul propriului guvern, în scopul creșterii vânzărilor sau de obținere a unor avantaje politice sau economice. Funcționarii politici francezi au ajuns, îmboldiți de priceputul președinte Macron, să considere orice avantaj competitiv al unei companii sau a unui stat o formă de „dumping”, și par a fi foarte porniți de a-i pune capăt.

Cu alte cuvinte: poate o companie aviatică să-și permită să vândă câteva bilete (capcană pentru fraieri, de fapt…), afectând în acest fel veniturile companiilor franceze? Afară cu ei, este o competiție care afectează interesele franceze! Pot firme franceze să folosească forță de muncă din estul european? Da, dar numai dacă își pot permite să-i plătească ca pe localnici, și să plătească taxele cuvenite statului francez. Dacă nu, să plece acasă! Și nu continui pomelnicul, ați prins ideea. Imediat ce decidenții europeni simt că le fuge pământul de sub picioare se încrâncenează și se încăpățânează să propună măsuri severe, care put mai degrabă a comunism decât a capitalism…

Tot mai mult și mai mult societatea europeană este o societate a egalitarismului păgubos. Și o astfel de situație insultă nu numai pornirile mele naturale, ci și achizițiile intelectuale care mă definesc ca om și membru al comunității de afaceri. Ca om, sunt un liberal din născare, cu reflexe și cu aspirații liberale – și cu asta am zis totul. Ca intelectual, nu pot să nu-mi îndrept radarul amintirilor către o persoană care mi-a deschis ochii și mi-a influențat evoluția: Sultana Sută-Selejan, profesoara mea de Doctrine economice în al patrulea an de studii la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Fiind anul de grație 1977, A.S.E era singurul loc din România unde se studia economie „adevărată”. Adică, economie profund conectată cu piața viitorilor noștri clienți – țările capitaliste dezvoltate. Iar învățăturile  prețioase ale Sultanei Sută-Selejan erau strict conectate cu această realitate despre care se vorbea doar cu jumătate de gură – și cu gura larg închisă în mediile „oficiale”. Ea este cea care mi-a întărit ideile liberale („fă și lasă să se facă”). Ea este cea care mi-a lărgit orizontul viziunilor despre munca națională și comerțul internațional. Ea este cea care m-a făcut să cuget la conceptul de „avantaje competitive”, ca fiind însăși temelia activității productive și a comerțului. Ea este motivul pentru care mi-am întărit ideile liberale – care azi sunt contestate peste tot pe planetă, și cu atât mai mult în Europa.

Îmi aduc aminte un episod petrecut cu peste 30 de ani în urmă. Vizitam în Germania un partener de afaceri cu care colaboram deja de câțiva ani, dinainte de „revoluție”. I-am împărtășit bucuria de a fi scăpat de teroarea polițienească care ne tulbura zilele și ne agita nopțile. Mucalit, el mi-a replicat: „În câțiva ani vă veți teme mult mai mult de Fisc decât de poliție!” Atunci am râs ca de o glumă bună…și uite că a avut dreptate! Fiscul a devenit în toată lumea „civilizată” un veritabil bau-bau, fiindcă este cel mai important și implacabil braț al statului capitalist disperat după venituri. De ce au ajuns statele capitaliste dezvoltate în această situație? Simplu: fiindcă resursele lor financiare nu mai sunt suficiente pentru a face posibil stilul de viață îmbelșugat, extravagant chiar, al lumii occidentale.

Două sunt bolile care se află acum în plin puseu în trupul înțepenit pe care îl târâie Bătrâna Doamnă Europa: îndepărtarea de capitalism și  imposibilitatea rupturii de colonialism. Neo-colonialismul pe care îl critică acerb națiunile „sudice”, mai ales cele africane, a permis Europei să-și continue dominația și exploatarea fostelor colonii. Rezultatele au fost benefice pentru Europa, și cu toții am profitat de ele într-un fel sau într-altul – să nu fim, deci, ipocriți. Dar, încet-încet, acel robinet al prosperității se închide (acesta este contextul evenimentelor sângeroase care au loc în Africa chiar acum). Capitalismul, cel care a adus Bătrânei Doamne atâta prosperitate și putere, începe tot mai mult să semene cu un comunism hibrid, în care se păstrează oareșce reminiscențe ale liberei inițiative („fă-ți o firmă, ai destul timp pentru regrete… după…”) și ale democrației – sistemul este limpede și funcțional, minciuna în schimb s-a înstăpânit în fiecare colțișor al birocrației politice care a pus zdravăn gheara pe frâiele națiunilor.

În acest context, vă neliniștește și vă oripilează ascensiunea neașteptată, în lumea „civilizată”, a ideilor dirijiste, naționaliste și comuniste? Să nu vă mire, fiindcă acesta nu este decât un reflex al situației de facto din lumea europeană, unde cetățenii se simt din ce în ce mai oprimați și mai neglijați. În acest moment, în Europa 3 cetățeni din 10 sunt în stare de insecuritate, neputându-se hrăni după voie, și neputându-și încălzi locuința după pofta inimii. Și nu fiindcă nu mai vin fructe din Africa sau gaze din Rusia – nu, fiindcă întregul sistem care ar fi trebuit să aducă aceste mărfuri la dispoziția cetățenilor este gripat de propriile neputințe și de propriile îngreunări.

Să nu credeți că sunt torturat de nostalgii. În definitiv, Europa – precum întreaga umanitate – merge înainte, iar capitalismul întemeiat pe competiție și avantaje competitive poate că este destinat pieirii. Intrăm în era dirijismului, în care statele tot mai polițienești vor stoarce de la cetățeni, prin zapcii lor electronici, toate resursele posibile, pentru a continua să ofere iluzia unei societăți care este „cea mai bună dintre toate”.

Ignorând sărăcia (relativă), infracționalitatea, criminalitatea, consumul de droguri, frământările sociale și altele, multe altele, care sunt foarte departe de tabloul capitalismului, așa cum l-a pictat Sultana Sută-Selejan.

Mihai E. ȘERBAN