Bate criza la ușă? Tranzacții imobiliare în scădere în județul Cluj în august 2024, comparativ cu luna similară a anului trecut
Piața imobiliară din România a înregistrat în ultima lună de vară o scădere cu aproape 11% a numărului de tranzacții raportat la luna similară a anului trecut, la puțin peste 13.700 de tranzacții, potrivit celui mai recent raport publicat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Dintre principalele județe ale țării, singurul care a înregistrat o creștere în august este Constanța; aici au avut loc peste 750 de tranzacții, cu aproape 14% mai multe decât în august 2023.
15%
este scăderea înregistrată de județul Cluj în privința tranzacțiilor imobiliare realizate în luna august 2024 față de august 2023.
Între timp, la București au avut loc circa 3.900 de tranzacții, cu aproape 12% mai puține comparativ cu august 2023, în timp ce Cluj a raportat o scădere cu 15%, iar Timiș și Ilfov cu aproape 21%.
Numărul tranzacțiilor individuale pe județe + municipiul București în august 2024 comparativ cu august 2023. Grafic de Agent Expert by Storia
809
de unități locative au fost tranzacționate în județul Cluj în luna august 2024, cu 144 mai puține decât în august 2023 (953).
Piața imobiliară în primele opt luni ale anului
Scăderile raportate în luna august nu au avut o influență majoră la nivelul anului calendaristic, ca urmare a creșterilor consistente din prima jumătate din 2024. Astfel, în primele opt luni ale anului au avut loc aproape 106.000 de tranzacții imobiliare, în creștere cu 12% raportat la perioada similară a anului trecut.
Capitala continuă să raporteze o creștere mai mare decât media națională, cu peste 32.000 de tranzacții și un avans de peste 16%. În plus, ca de obicei, aproximativ 30% dintre tranzacțiile imobiliare din țară se realizează în București.
Timiș este în continuare pe locul doi într-un top național după creșterea cu 10% generată de cele peste 6.600 de tranzacții. Totuși, județul „vedetă” al primelor opt luni ale anului este Iași, întrucât aici au avut loc cu 55% mai multe tranzacții imobiliare. De altfel, Iași are de recuperat doar 500 de tranzacții pentru a depăși Timiș la nivelul întregului an, ceea ce pare mai degrabă o formalitate pentru ultimele patru luni ale anului.
5.900
de tranzacții imobiliare au fost înregistrate în județul Cluj în primele 8 luni ale acestui an.
O creștere semnificativă a numărului de tranzacții s-a înregistrat și în Ilfov, acolo unde au avut loc peste 5.700 de tranzacții, cu aproape 37% mai multe dect în primele opt luni ale anului trecut. Județul care înconjoară Bucureștiul are astfel șanse mari să depășească până la finalul anului și județul Cluj, care a raportat o creștere cu 5%, la aproape 5.900 de tranzacții.
Citește întreaga analiză pe agentexpert.storia.ro