Bani de la județ pentru consolidarea unui pod vital care asigură conectivitatea cu județele limitrofe și pentru reabilitarea unei școli
Consiliul Județean Cluj a alocat bani din fondul de rezervă pentru lucrările de consolidare a podului peste Someș din Dej. Bani suplimentari a primit și comuna Aghireșu pentru reabilitarea unei școli.
Astfel, în ultima ședință, consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de 695.000 lei din fondul de rezervă al bugetului propriu pentru continuarea lucrărilor de consolidare a podului peste râul Someș din municipiul Dej.
Potrivit CJ Cluj, acest pod, situat pe DN1, la km 60+654, reprezintă un obiectiv de infrastructură vital al județului Cluj, atât în ceea ce privește conectivitatea cu județele limitrofe, prin intermediul drumurilor naționale DN1C și DN17, cât și pentru legătura dintre zonele municipiului Dej situate de o parte și cealaltă a Someșului.
DECLARAȚIE
„Având în vedere importanța deosebită a acestui obiectiv de infrastructură rutieră, am răspuns afirmativ solicitării primăriei din Dej de a aloca acești bani pentru continuarea și finalizarea lucrărilor de consolidare a podului. Ajutorul nostru va aduce importante beneficii celor care utilizează podul precum și întregii comunități. Totodată, având în vedere timpul scurt rămas până la începerea anului școlar, am alocat o sumă importantă pentru realizarea unor lucrări de remediere urgentă la o școală din comuna Aghireșu”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj


232.000
de lei reprezintă suma alocată, în regim de urgență, pentru refacerea școlii din localitatea Aghireșu.
Reprezentanții CJ Cluj au mai transmis că, în ceea ce privește comuna Aghireșu, administrația județeană a decis alocarea sumei de 232.000 de lei pentru demararea, în regim de urgență, a lucrărilor de remediere la clădirea școlii cu clasele I-IV din Aghireșu-Fabrici, afectată de fenomemele hidrometeorologice periculoase din perioada iunie-iulie 2024, când s-au produs infiltrații de apă în spațiile interioare.











