Baciu – Cluj pe patru benzi. Municipiul predă 1,1 kilometri de șosea către CNAIR, pentru fluidizarea traficului

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

După aglomerația din Florești, ambuteiajele dinspre Baciu sunt cele mai neplăcute. Drumul spre Cluj al locuitorilor din comună și din zona Căii Baciului creează nervi și frustrare. Pentru a găsi o soluție și-au dat mâna Primăria Baciu, Consiliul Local Cluj-Napoca și CNAIR (prin DRDP Cluj). Chiar săptămâna aceasta, Consiliul Local Cluj-Napoca va decide cedarea unei suprafețe de 16.556 metri pătrați, respectiv 1.150 de metri liniari de drum (practic întreaga stradă de la podul peste Valea Seacă până la Napolact) către CNAIR, pentru ca șoseaua să fie extinsă la patru benzi.

“Am discutat atât cu Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj, cât și cu Dan Tarcea, viceprimarul muncipiului Cluj-Napoca, să putem lărgi Calea Baciului, în beneficiul locuitorilor comunei. Am găsit înțelegeri la ei și, iată, Consiliul Local Cluj-Napoca are pe ordinea de zi cedarea suprafeței, iar DRDP și-a asumat realizarea acestei lucrări în cel mai scurt timp”, a spus Cosmin Maier, viceprimarul PNL din Baciu.

„Este un proiect de hotarare pe ordinea de zi prin care se propune darea în administrare către CNAIR a unei porțiuni din drum pentru modernizare”, a subliniat și Dan Tarcea.

În acest moment, DN1F – Calea Baciului are trei benzi, dar există ampriză suficientă pentru lărgire. Tot datorită colaborării Baciu – Cluj-Napoca – CNAIR se va lărgi și podul peste Valea Seacă. În 29 mai a avut loc licitația și a fost desemnată câștigătoare o societate din Oradea, care a primit un termen de patru luni pentru a finaliza proiectul. Practic, drumul cu patru benzi nu va mai fi sugrumat la OMV.

“Credem că prin lărgirea podului și a șoselei, circulația spre și dinspre Baciu se va realiza mult mai ușor. Este doar un prim pas pentru descongestionarea traficului”, a precizat Cosmin Maier.

Pe viitor, există și alte soluții pentru traficul Baciu. Una este breteaua care va lega comuna de centura metropolitană Gilău – Apahida, cealaltă este realizarea unui drum cu patru benzi dincolo de calea ferată, prin viitorul Tetapolis.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.