Baciu, adus în secolul XXI. Se modernizează rețeaua de apă și canalizare
O veste foarte bună pentru locuitorii din Baciu. Rețeaua de apă și cea de canalizare vor fi modernizate într-un proiect al Companiei de Apă Someș, cu finanțare pe fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
5.056
de metri liniari de conducte de apă potabilă urmează să fie schimbate în comuna Baciu.
Străzile vizate sunt Magnoliei, Viilor, Cireşului, Vişinului, Caisului, Aluniş, Trandafirilor, Castanilor, Planetelor, Privighetorii, Nufărului, Narciselor, Zambilelor. Noile țevi vor fi din PEHD – polietilenă de înaltă densitate.
“Infrastructura din Baciu era învechită, iar o asemenea lucrare se impune. Proiectul este al Companiei de Apă Șomeș, dar administrația locală s-a implicat cu tot ce a fost nevoie. Conductele de apă din azbociment şi oţel se vor înlocui cu conducte moderne, din PEHD, cu diametre cuprinse între Dn160 mm şi Dn 225 mm. Pe strada Viilor până la intersecţia cu strada Aluniş şi inclusiv pe strada Aluniş se va monta conductă de distributie este de 501 metri. Pe străzile Cireşului, Vişinului, Caisului, Viilor (parţial), Castanilor, Trandafirilor, Nufărului, Narciselor, Zambilelor, Magnoliei, Privighetorii si Planetelor se va monta conductă în lumgime de 4.555 metri.”, a explicat Cosmin Maier, viceprimarul din Baciu.
La Baciu se va amplasa un rezervor de 500 de metri cubi de apă. Pentru transportul apei în rezervor este nevoie de amplasarea unei stații de pompare pe strada Privighetorii (pe amplasamentul actualei stații, care urmeaza a fi dezafectată). În incinta gospodăriei de apă va fi amplasată o a doua stație de pompare, care va deservi consumatorii din zona inalta a localitatii
În localitate vor fi instalați și zece hidranți pentru stingerea incendiilor.
57.203.730
de lei, fără TVA, este suma totală estimată pentru lucrările ce urmează să fie realizate în Baciu, dar și în Florești, Apahida și Feleacu.
Lucrările pe fonduri structurale vizează și reabilitarea sistemului de canalizare pe străzile Magnoliei, Trandafirilor, Viilor, Crinului, Lalelelor, Nufărului și Privighetorii (parţial). Conductele din azbociment se vor înlocui cu conducte din PVC, a explicat viceprimarul Cosmin Maier.