Aviz favorabil pentru o exploatare de sare, în județul Cluj. Deschiderea unei mine de sare nu s-a mai făcut în județ de peste 30 de ani

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Un proiect „care apare o dată la 30 de ani” a fost prezentat în ultima ședință a Comisiei de urbaniști din cadrul Consiliului Județean Cluj. 

Exploatare minieră de sare gemă

Prin memoriul înaintat în comisia CJ Cluj, urbaniștii de la DICO și Țigănaș au cerut „Intocmire P.U.Z. Exploatare minieră de sare gemă din perimetrul Nireș“, pentru amplasamentul de pe teritoriul comunei Unguraș, adiacent DJ 161D din județul Cluj.

Pentru lucrările solicitate, investitorul dorește introducerea în intravilan a terenului aferent lucrărilor de suprafață, construire clădiri și amenajări aferente (în suprafață de 64.692 mp, din totalul de 100.000 mp).

Investitorul este firma Salzbergwerk Ressourcen und Investitionen, care în 2019 a obținut licența pentru exploatarea resurselor de sare gemă din perimetrul Nireș, aprobată prin Ordinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

În memoriu, se arată că terenul se află pe latura sudică a drumului județean DJ161D, aflat la distanță egală de localitatea Nireș, către vest, și localitatea Unguraș, către est. Zona de interes este ocupată în acest moment de terenuri cu destinație agricolă-fâneață.

Nicio schimbare în ultimele 3 decenii

„Terenul n-a fost atins de nicio schimbare în ultimele 3 decenii. Suprafața studiată și-a menținut destinația de teren agricol și după schimbările de ordin politic și social din anii ’90.

În vecinatatea amplasamentului au existat în trecut niste clădiri cu destinație agricolă, care în prezent sunt în paragină; pe lângă aceste construcții nu se află în apropierea sitului nicio amenajare și nicio clădire.

Sub aspect evolutiv, se poate concluziona că atât obiectivul studiat, cât si vecinătățile sunt într-o stare de stagnare, ba chiar în ușor regres. Acest lucru se datorează tipului de activitate desfășurat pe teren și schimbărilor demografice și sociale din ultimii 20 de ani”, se arată în memoriul realizat de firma de proiectare DICO și Țigănaș.

Ce li s-a cerut proiectanților să facă pentru a primi „avizul favorabil”

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a explicat, pentru Media9, că este vorba de o viitoare exploatare minieră de sare gemă de adâncime, iar proiectul a mai fost prezentat în Comisia de urbanism a CJ Cluj. „La ședința precedentă, li s-a cerut să facă o dezbatere publică cu locuitorii din comuna Mica (învecinată cu Unguraș – n.r.).

Ca să evităm orice alterare a drumurilor, respectiv a construcțiilor din localitate, li s-a solicitat să vină cu o alternativă de traseu, prin care să nu folosescă acea porțiune de drum județean care trece prin Nireș, ci să meargă pe o variantă ocolitoare.

În comisie, ei au venit cu două variante: una atingea intravilanul, alta nu-l atingea deloc. Aceasta din urmă va ajunge în zona Parcului industrial ARC din Dej. S-a mers pe această variantă, că vor realiza drumul de ocolire înainte de a da în funcțiune exploatarea de sare. Au primit <aviz favorabil>, condiționat de realizarea acestui drum”, a explicat Claudiu Salanță.

Deschiderea unei exploatări de sare o dată la 30 de ani

Arhitectul șef a mai spus că va fi o exploatare minieră la adâncime, nu la suprafață cum e trecut în memoriu, și că o lucrare de o asemenea anvergură în acest domeniu n-a mai fost făcută în județul Cluj după 1989.

„La suprafață, vor fi două sau trei hale, plus un platou pe care se va pune sarea, de unde se va trimite mai departe. Exploatarea va fi sub forma unei găuri de peșteră, iar totul se întâmplă în subsol. O exploatare de sare n-a mai fost deschisă în județul Cluj după 1989. Este o lucrare care apare o dată la 30 de ani”, a mai explicat Claudiu Salanță.

Zona cuprinsă între municipiile Dej, Gherla și până la Turda este foarte bogată în resurse de sare gemă.

About