Aviz favorabil pentru „cartierul chinezesc de case” propus la câțiva kilometri de Cluj

Autor  admin   în       1 year în urmã     1662 Vizualizări.  

Membrii Comisiei de urbanism de la Consiliul Județean Cluj au avizat favorabil proiectul care prevede introducerea unei suprafețe de 1,74 hectare în intravilan și împărțirea în 17 parcele destinate construirii unor locuințe unifamiliale. 

17.400

de metri pătrați este suprafața totală a celor 5 parcele care în prezent se află în extravilanul localității Corușu, comuna Baciu.

Cele 5 parcele studiate se află în satul Corușu, comuna Baciu, sunt alipite una de alta și acum au funcțiunea de

„fâneață”. Proiectul se află acum în faza „PUZ introducere teren intravilan, parcelare și construire locuințe”.

Prezentarea lui în ședința CTATU de joi, 4 mai, a fost fără istoric. 3-4 minute i-au fost necesare proiectantului pentru prezentare. Singura obiecție a venit din partea lui Alin Tișe, care conduce ședințele Comisiei de urbanism. El a remarcat faptul că drumul care trece prin mijlocul terenului și asigură intrarea pe 9 parcele se înfundă. Tișe a recomandat ca drumul „care acum nu duce nicăieri” să facă legătura prin vest cu drumul din sudul parcelelor. Reprezentanta proiectantului a fost de acord.

Alin Tișe a mai avut o intervenție la finalul prezentării, când a remarcat:

„Arată ca un cartier chinezesc, dar nu de blocuri, ci de case. În fine, eu am o problemă doar cu accel drum de acces, pe care trebuie să-l regândiți. Vă propun pentru astăzi un aviz favorabil, dar cu modificarea pe planșe”. 

Proiectul a primit 4 voturi și merge în etapa următoare.

1.728

de metri pătrați va fi suprafața destinată zonei verzi.

Se propune introducerea în intravilan a parcelelor studiate (total 17.400 mp) şi împărţirea acestora astfel încât să rezulte 17 parcele cu suprafeţe de 600 – 1.000 mp destinate construirii de locuinţe unifamiliale, două drumuri de acces cu lăţimi de 8 metri, respectiv 6 metri, trei zone verzi amenajate care însumează aproximativ 1.728 mp şi o staţie de epurare biologică a apei uzate menajere. Locuinţele vor fi contruite în regim izolat şi cuplat.

Conform documentației, accesul la zona studiată se face prin intermediul a două drumuri publice existente în nordul şi în sudul acesteia. Circulaţiile existente vor fi dezvoltate prin cedarea unei suprafeţe din zona studiată pentru lărgirea drumului sudic şi prin prevederea a două noi drumuri care vor deservi locuinţele propuse şi vor conecta drumurile existente.

Zona propusă spre introducere în intravilan este alcătuită din 5 parcele aflate în proprietate privată, cu folosința de terenuri arabile/fâneaţă.

Suprafața totală este de 17.400 mp și este alcătuită din:

  • teren cu suprafața de 2.900 mp, proprietate privată;
  • teren cu suprafața de 2.900 mp, proprietate privată;
  • teren cu suprafața de 2.900 mp, proprietate privată;
  • teren cu suprafața de 2.900 mp, proprietate privată;
  • teren cu suprafața de 5.800 mp, proprietate privată.

Cele 5 parcele sunt proprietatea soților Ioana și Ionuţ-Voicu + Carmen-Lucia și Călin Adrian Ciceu. Destinația stabilită prin planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului aprobate este de teren situat în extravilan. Ansamblul celor 5 parcele studiate se învecinează la nord şi la sud cu drumuri locale, iar la est şi la vest cu proprietăţi private – terenuri necadastrate.

Zona dispune de reţele de energie electrică, de alimentare cu apă, gaze naturale şi telefonie/tv/internet.

Proiectantul general al acestei lucrări este biroul CMM ARHISTRUCT din Cluj-Napoca.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.