Aviz favorabil pentru blocurile care sunt „în aer” din punct de vedere juridic
Potrivit website-ului Primăriei, arhitectul-șef al municipiului a avizat favorabil planul urbanistic de detaliu pentru un ansamblu imobiliar cu 36 de apartamente, pe strada Fabricii de Zahăr 33-35. Numai că proiectul este “în aer”, din punct de vedere juridic.
Așa cum Media9 v-a mai informat, la ultima ședință a Comisiei de urbanism s-a ridicat problema proprietății. Deși de la OCPI exista un document că parcela de 2.622 de metri pătrați este liberă de sarcini, un vecin a venit cu un act de proprietate conform căruia ar deține 121 de metri pătrați. Nu pe margine, ci chiar în inima parcelei.
Iar asta a deschis cel puțin două soluții: una, ca dezvoltatorul – Repro Europa Development – să se înțeleagă cu vecinul, doamna Susana Bodor, a doua, ca situația să se rezolve în instanță.
Informațiile sunt că, în acest moment, niciuna dintre variante nu s-a îndeplinit. În urmă cu zece luni, Emil Boc spunea că doamna Bodor are la dispoziție două luni ca să producă proba proprietății; femeia avea deja actul de proprietate în sertar.
Decizia de la Primărie este că proiectul poate să meargă mai departe. Urmează să se discute în Consiliul Local, iar cu un vot favorabil se va avansa spre autorizare. Poate pe parcurs părțile vor cădea la pace, pentru că un proces ar dura niște ani.
Asta este forma. Fondul este un ansamblu imobiliar cu 36 de apartamente, format din două corpuri principale. S-au propus clădiri cu subsol, parter, două etaje și etaj retras. Sunt 46 de locuri de parcare prevăzute în proiect, dintre care 36 în subteran.
4.719
metri pătrați ar urma să fie suprafața desfășurată a noului imobil. 980 de metri pătrați sunt spații pietonale, iar 75 de metri pătrați vor fi rezervați unui loc de joacă.
524
de metri pătrați, adică 20% din totalul parcelei, vor fi spații verzi.
Proiectant este Ektra Studio, al arhitectului Tulogdy Laszlo.