Aviz favorabil pentru blocul de pe Aurel Vlaicu, cu șase etaje și șase apartamente. „Stă bine în locul ăla”
Comisia de urbanism a Primăriei a avizat favorabil, în ultima ședință, proiectul unui bloc care urmează să fie construit pe strada Aurel Vlaicu, în vecinătatea Universității de Artă și Design (UAD). Aviz favorabil. dar cu unele observații și recomandări.
Proiectul nu este la prima dezbatere. Inițial, a fost propus un bloc cu cinci etaje și opt apartamente; a fost recalibrat, iar marți a fost prezentată varianta cu șase etaje (trei întregi și trei retrase) și doar șase apartamente. Patru dintre ele ar urma să aibă câte patru camere, unul două camere, iar la ultimul etaj, unul cu o cameră. La parter va fi amenajat un spațiu comercial de 50 de metri pătrați.
Proiectul presupune și un calcan (un perete exterior care separă două proprietăți, fără deschideri si care este destinat să fie acoperit de zidul asemănator al clădirii învecinate; în general acesta apare la limita a două terenuri). Din acest motiv, arhitectul șef al municipiului, Daniel Claudius Pop, i-a recomandat proiectantului să înștiințeze personal conducerea UAD despre faptul că proiectul va avea calcan și că în viitorul apropiat acesta va trebui acoperit.
431
de metri pătrați măsoară parcela deținută de dezvoltator; câțiva kilometri mai la sud nu ai avea voie să-ți faci nici măcar o casă pe atâta teren.
Amprenta la sol ar urma să fie de 115 metri, iar suprafața desfășurată propusă este de 977 de metri pătrați. Clădirea va dispune și de un adăpost civil.
8
locuri de parcare auto ar urma să se amenajeze, dintre care șase în subsol. De asemenea, vor exista și opt locuri de parcare pentru biciclete.
Unul din cele opt locuri de parcare era propus pe planșe pentru aprovizionare, iar al doilea a fost desenat în dreptul intrării în bloc, „în așteptare”, însă urbaniștii n-au fost de acord cu el, invocând faptul că ar fi un obstacol pentru pietoni. Arhitectul șef i-a mai recomandat proiectantului să marcheze pe planșe punctul gospodăresc, care a fost omis la prezentare.
Alida Vișan, de la biroul Endorfina, care a realizat proiectul, a fost de acord cu recomandările și observațiile făcute.
La rândul lor, urbaniștii din comisie au fost mulțumiți de calitatea și prezentarea proiectului.
„Eu zic că arată bine clădirea și că pe acest teren funcționează”, a fost de părere Adrian Iancu.
„Stă bine în locul ăla”, a completat și arh. Vlad Negru. Și Ligia Subțirică a felicitat-o pe Alida Vișan pentru documentația realizată.
Proiectul a fost avizat favorabil de arhitectul șef al municipiului Daniel Pop, cu observațiile prezentate în ședință. Comisia operativă urmează să verifice dacă recomandările sunt îndeplinite. În următoarea etapă, planul urbanistic de detaliu va merge spre aprobare în Consiliul Local.
Beneficiarul acestei investiții este din Halmeu, județul Satu Mare. Se numește Nicolae Radu Dumitre, prin compania sa, R.D.B. Immo s.r.l. Dumitre a mai dezvoltat proiecte la Cluj prin firma Rombel Trust, împreună cu alți doi parteneri. De exemplu, are un imobil cu șase etaje pe strada Câmpina.
Proiectant este Alida Vișan, soția unui consilier local PNL.
Foto și randări: s.c. Endorfina s.r.l.