Averea Corinei Criste, noul director al DSP Cluj. Ce arată ultima declarație de avere disponibilă pe site-ul ANI
Corina Criste, numită la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, are o avere considerabilă, potrivit ultimei declarații disponibile pe platforma Agenției Naționale de Integritate (ANI). Documentul accesibil este cel publicat în 2023, fiind cea mai recentă declarație găsită, întrucât formularele depuse ulterior nu apar în sistem.
Conform declarației din 2023, Corina Criste deține împreună cu Maria Criste trei terenuri agricole în comuna Meseșenii de Jos, județul Sălaj. Toate au fost dobândite prin moștenire:
- 4.050 mp (dobândit în 2010)
- 3.800 mp (dobândit în 2012)
- 5.000 mp (dobândit în 2012)
Noua directoare DSP figurează cu cota-parte de 3/4 în fiecare dintre cele trei terenuri.
Conform aceluiași document, Corina Criste deține trei apartamente în municipiul Cluj-Napoca:
- 40 mp, cumpărat în 2006 (proprietate integrală)
- 50 mp, cumpărat în 2015 (proprietate integrală)
- 50 mp, moștenit în 2012 (cotă-parte 3/8)
La categoria „active financiare”, declarația menționează plasamente importante în titluri de stat:
- 318.000 lei — Ministerul Finanțelor
- 33.400 euro — BT Capital Partners
Pentru anul fiscal anterior depunerii declarației, Corina Criste a raportat un venit anual de 100.851 lei (8.400 de lei pe lună), provenit exclusiv din salariul încasat de la Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj ca șef serviciu.











