AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Termenul limită pentru depunerea ofertelor la cele două viaducte scoase din contractul cu UMB, publicat în SEAP

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Ofertele pentru proiectarea și execuția viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică de pe traseul A3 au ca deadline ziua de marți, 9 ianuarie, ora 15:00. Platforma SEAP a fost repornită, după ce luni, 8 ianuarie, n-a funcționat corespunzător. 

Cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică (jud. Cluj) de pe Autostrada Transilvania, cu o lungime de 3,2 kilometri, au fost scoase din contractul cu UMB, iar de realizarea lor depinde deschiderea circulației pe cei 30 de kilometri ai lotului Nădășelu – Zimbor în 2025/2026.

Potrivit datelor din SEAP, CNAIR a menținut termenul – limită 9 ianuarie 2024, pentru depunerea ofertelor. Termenul a fost publicat miercuri, 3 ianuarie 2024, după ce platforma SEAP a fost în mentenanță și înainte de Revelion Deblocarea licitației este posibilă pentru că turcii de la Ictas au pierdut contestația și la Curtea de Apel București.

Lotul Nădășelu – Zimbor (30 kilometri), care include cele două viaducte, este la 72 % execuție și are termen nou de finalizare, mai 2025. Lotul Zimbor – Poarta Sălajului (12 kilometri) este la stadiul fizic de 42 % și are termen prelungit pentru iulie 2025.

Poarta Sălajului – Nușfalău (41 de kilometri), cel mai greu lot de pe Autostrada Transilvania, care cuprinde și cele două tuneluri pe sub Meseș, se află în faza de licitare. E foarte posibil ca luna aceasta, CNAIR să desemneze câștigătorul.

Te-ar putea interesa și articolul de mai jos:

AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Când vom putea circula de la Târgu Mureș la Borș direct pe autostradă. Câți kilometri sunt dați în trafic, termenele de predare pentru ceilalți

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.