AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Stadiul lucrărilor pe această secțiune a ajuns la 90%. Când va fi dată în circulație. FOTO & VIDEO

Autor  admin   în       1 saptãmânã în urmã  

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunță o mobilizare foarte bună pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) din Autostrada Transilvania (A3). 

Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 90%, a mai transmis oficialul CNAIR, iar constructorul român (Spedition UMB) a mobilizat în șantier 622 de muncitori și 180 de utilaje. Pe 10 din cei 12 kilometri s-a turnat asfaltul.

Anunțul directorului general al CNAIR

„Mobilizare bună pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3)!
Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 90%, iar constructorul român (Spedition UMB), mobilizat în șantier cu 622 de muncitori și 180 de utilaje, lucrează acum punctual la:
– structuri,
– terasamente,
– lucrări de consolidare.
Pe aproximativ 10 km din cei 12,24 km ai acestei secțiuni, a fost așternut deja asfalt. Același constructor este mobilizat cu 100 de muncitori și 50 de utilaje la Nodul Românași, unde stadiul lucrărilor a ajuns la un stadiu fizic de 20%.
Finalizarea acestui nod rutier care asigură descărcarea traficului rutier de pe autostradă, va face posibilă, în prima parte a anului viitor, deschiderea circulației pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului.
Tot anul viitor, după finalizarea lucrărilor la cele două viaducte construite de o asociere de constructori români și turci (Ozaltin – Ilgaz – Visio Construct) pe subsecțiunea Nădășelu – Mihăești, circulația va putea fi deschisă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș pe o distanță de 145 km.
Contractele, cu o valoare însumată de 905 milioane de lei (fără TVA), sunt finanțate la ora actuală prin PNRR”, a transmis directorul general al CNAIR.
Clipul VIDEO cu lucrările de pe șantierul Zimbor – Poarta Sălajului poate fi urmărit AICI.

Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km), Autostrada Transilvania

  • Antreprenor: asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL;
  • Durată contract: 36 de luni (12 luni proiectare, 24 de luni execuție);
  • Valoare contract: 836,899 milioane de lei, fără TVA;
  • Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
  • Stadiu actual: 90%;
  • Termen deschidere: 2026.

Unii au fost interesați și de acest articol:

AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Cele mai recente imagini cu șantierul de la Nădășelu, unde va fi construit un viaduct. Stadiul lucrărilor. FOTO & VIDEO

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.