AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Pas important pentru construcția nodului rutier de la Românași

Autor  admin   în       8 luni în urmã     6117 Vizualizări.  

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat că a trimis la ANAP documentația de atribuire necesară lansării licitației pentru proiectarea și execuția nodului rutier de la Românași (județul Sălaj).
Acest obiectiv este necesar pentru descărcarea traficului de pe Autostrada Transilvania între Zimbor și Poarta Sălajului până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului – Zalău.

10

luni este durata contractului, dintre care 3 luni pentru proiectare și 7 pentru execuție.

Anunțul directorului general al CNAIR

„Pas important pentru construcția nodului rutier de la Românași! Astăzi am transmis astăzi la ANAP documentația de atribuire necesară lansării licitației pentru proiectarea și execuția acestui obiectiv. Noul nod rutier va asigura descărcarea traficului de pe sectorul Autostrăzii Transilvania (A3) cuprins între Zimbor și Poarta Sălajului, până la finalizarea celui dintre Poarta Sălajului și Zalău. Durata de proiectare este de 3 luni, iar cea de execuție este de 7 luni. După validarea documentației de atribuire, CNIAR va putea publica Anunțul de Participare la licitație, în cadrul căruia se va stabili și data pentru depunerea ofertelor”, a transmis, pe Facebook, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Ce se întâmplă cu lotul de 41 km care include și tunelul Meseș

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat recent că a prelungit până în 29 martie 2024 termenul pentru evaluarea ofertelor pe lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 km) de pe Autostrada Transilvania (A3).

8,8

miliarde de lei este valoarea maximă preconizată pentru construcția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău de 41 de kilometri.

Contractul pentru lotul cu tunelul Meseș are o valoare maximă de 8,8 miliarde lei, cel mai mare proiect lansat în licitație până acum.

Pe 23 ianuarie 2024, CNAIR a finalizat evaluarea ofertelor tehnice și a stabilit pentru asta termenul de 29  februarie, termen prelungit recent cu încă o lună.

78

de luni, adică șase ani și jumătate, este durata de proiectare și execuție prevăzută pentru lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău; 18 luni perioada de proiectare, 60 de luni perioada de execuție a lucrărilor.

„Pentru cei 41 de kilometri de pe Autostrada Transilvania, CNAIR a prevăzut o durată de proiectare și execuție de 78 de luni, adică șase ani și jumătate. Spre comparație, Lotul 2 de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești, cel mai greu contract semnat, are o durată de 68 de luni, 18 proiectare și 50 execuție. Contractul prevede inclusiv construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km) și a Tunelului Meseș (în lungime de 2,89 km). Valoare estimată este de 7,48 miliarde lei fără TVA, iar finanțare va fi asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile”, a transmis în 2023 directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.