AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Lucrări reluate pe un lot după 20 de ani. Secretar de stat în Transporturi: „Rezilierea contractului cu Bechtel a fost o decizie greșită”. VIDEO
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a declarat că rezilierea contractului cu Bechtel a fost o „decizie greșită”, care a avut „cele mai negative efecte” asupra dezvoltării infrastructurii rutiere din România.
Afirmația a fost făcută cu ocazia reluării lucrărilor pe secțiunea Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania, după mai bine de 20 de ani de la demararea proiectului de către constructorul american.
Anunțul secretarului de stat din Transporturi
„Firmă românească, început de manual. În videoclipul atașat, vedeți evoluția lucrărilor după câteva zile de la emiterea Ordinului de Începere pe cel mai nou șantier al României, respectiv Secțiunea 3C2 Chiribiș – Biharia a Autostrăzii Transilvania A3”, a transmis oficialul de la Transporturi.
Pentru început, asocierea formată din Precon Transilvania și Citadina 98 Galați lucrează la:






În 2013, cu preţul a 90 de milioane de euro, care se adăugau celor 1,4 miliarde plătite deja, contractul pentru realizarea Autostrăzii Transilvania a fost reziliat, după ce s-a construit doar 10%. La acea vreme, contractul cu Bechtel era considerat de cel mai păgubos din istoria post-comunistă a României.











