Autor Tudor Știrbu
în Stiri
1 year în urmã
23955 Vizualizări.
Lucrările realizate pe secțiunea Chețani – Câmpia Turzii (15,7 kilometri) de pe Autostrada Transilvania (A3) se apropie de finalizare.
Constructorii Strabag & Geiger s-au întrecut pe sine efectiv, astfel încât acest lot ar putea fi dat în trafic până la sfârșitul acestui an, cu 8 luni înainte de termenul contractual. Dacă nu de 1 Decembrie, atunci la finalul ultimei luni din 2023, așa cum au estimatreprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API).
Cu o condiție majoră: ca luna noiembrie să nu fie extrem de capricioasă din punct de vedere meteorologic.
Astfel, vom putea circula neîntrerupt pe autostradă între Târgu-Mureș și Cluj (109 kilometri).
Dar veștile bune nu se opresc aici.
Deschiderea lotului Chețani – Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania (A3) va permite circulația neîntreruptă pe cel mai lung traseu de autostradă din România: de la Târgu Mureș (jud. Mureș) până la Holdea (jud. Hunedoara).
Contractul cu asocierea Strabag & Geiger Transilvania pentru secțiunea Chețani – Câmpia Turzii a fost semnat în 26.10.2022, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 21.11.2022, termenul de finalizare fiind august 2024.
75%
reprezintă stadiul fizic al lucrărilor pe această secțiune de autostradă.
Vom putea circula neîntrerupt de la Târgu Mureș până la Holdea (județul Hunedoara) pe o distanță de 232 de kilometri, după ce secțiunea Chețani – Câmpia Turzii (cu portocaliu pe hartă) va fi dată în circulație. Foto: 130km.ro
232,2
de kilometri va fi lungimea totală a acestui traseu de autostradă.
Asta înseamnă că sunt 10 kilometri în plus față de lungimea celui mai lung traseu de autostradă fără întrerupere din prezent, Nădășelu (jud. Cluj) – Holdea (jud. Hunedoara), arată datele oficiale ale CNAIR.
Odată cu finalizarea secțiunii Chețani – Câmpia Turzii, traseul pe A3 – Transilvania, A10 Turda – Sebeș și A1 Sebeș – Holdea de la Târgu Mureș la Holdea va deveni cea mai lungă rută cu autostradă fără întrerupere din țară.
Ce lucrări majore mai trebuie făcute
Pe lotul Chețani – Câmpia Turzii, constructorii mai au de lucru la subtraversarea DN 15 la intrarea în Hădăreni (județul Mureș), la supratraversarea DN15 la ieșirea din Hădăreni, la podul peste râul Arieș, la subtraversarea DN15 de la Luna (județul Cluj) și montarea parapeților în zona mediană. E posibil ca, după finalizarea lotului, să mai fie de realizat lucrări în corpul autostrăzii.
Subtraversarea DN 15 la intrarea în Hădăreni (județul Mureș).
————————————————————————————————————–
Supratraversarea DN15 la ieșirea din Hădăreni.
—————————————————————————————————————
Podul peste râul Arieș.
—————————————————————————————————————
Subtraveresarea DN15 de la Luna (județul Cluj).
„Dacă nu plouă exagerat în noiembrie, de moș Niculae avem cadou”
O filmare cu drona făcută în urmă cu câteva zile ne arată stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Chețani – Câmpia Turzii. Filmarea a fost realizată de Cristian Marius Man, care monitorizează lucrările de infrastructură mare, în special cele de pe Autostrada Transilvania.
Iar cei care îl urmăresc pe canalul său de pe You Tube au remarcat progresul semnificativ realizat de constructorii Strabag & Geiger.
„S-au mișcat foarte bine. În două săptămâni vor da drumul și la podul de la Luna! Și încă ceva: neamțul tot neamț! Șantier foarte ordonat și curat! Dacă îi ajută vremea, au șanse să finalizeze la final de an”.
„Dacă nu plouă exagerat în noiembrie, de moș Niculae avem cadou”.
„Nu pare imposibil de finalizat lotul anul acesta de 1 Decembrie! Poate să mai fie nevoie de lucrări în afara corpului autostrăzii, după deschidere! Să vedem”.
Cel mai lung traseu neîntrerupt de autostradă din România, posibil în 2026
348
de kilometri va avea traseul de autostradă de la Sibiu la Nădlac de pe A1.
Atunci când va fi gata, autostrada A1 Sibiu – Nădlac (județul Arad) va fi cea mai lungă autostradă neîntreruptă din România și va avea 348 de kilometri. Deocamdată, se lucrează pe Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva (secțiunile E și D), cu lungime de aproximativ 10 kilometri. Lucrările vizează și realizarea celor două tuneluri dintre Marginea și Holdea (2,13 kilometri).
Constructorul acestei secțiuni din A1 este asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC SA&PE Construct SRL – Euro-Asfalt DOO;
Durata contractului este de 45 de luni (11 luni proiectare, 34 de luni execuție) cu o valoare de 1.826.845.634 de lei, fără TVA.
Termenul de finalizare: 2026.
În prezent, al doilea cel mai lung traseu de autostradă fără întrerupere este pe Autostrada Soarelui – A2 și A4 Ovidiu/Agigea: aproximativ 210 kilometri.
Lotul Chețani – Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania, în cifre:
Lungime: 15,7 kilometri;
Constructorul nou: asocierea Strabag & Geiger (valoare lucrări de 420 milioane de lei);
Constructorul vechi: (2016-2021): S.C. STRACO GRUP S.R.L. – S.C. SPECIALIST CONSULTING S.R.L. – S.C. TOTAL ROAD S.R.L (valoare 280 milioane de lei)
Termen de finalizare: 21 luni (3 luni proiectare + 18 luni execuție);
Finalizare posibilă: Q2 (august) 2024.
Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj-Napoca – Borș, lungimea sa fiind de 584 de kilometri. În prezent, pe A3 sunt realizate doar câteva loturi.
Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.