AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Fără constructor pe lotul Poarta Sălajului – Nușfalău la doi ani de la lansarea licitației

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Lotul Poarta Sălajului – Nușfalău, care include și Tunelul Meseș, n-are constructor desemnat nici măcar la doi ani de la lansarea licitației și este departe de semnarea contractului pentru proiectarea și execuția celor 41 de kilometri, conform economedia.ro.

Licitația pentru lotul care include și Tunelul Meseș a fost lansată acum doi ani, pe 18 noiembrie 2020, pentru o valoare de 4,4 miliarde lei (880 milioane Euro), dar valoarea reală a lucrărilor, conform sursei citate, va depăși un miliard de euro.

3

kilometri e lungimea tunelului care va străbate Pasul Meseș

Este unul dintre cele mai importante și dificile proiecte ale CNAIR, dar investiția bate pasul pe loc. Din 5 august, atunci când Curtea de Apel București a respins apelul Strabag după o contestație Astaldi, Compania de Drumuri n-a reușit să finalizeze evaluarea candidaturilor, ultimul termen înscris în Sistemul Electronic de Achiziții Publice fiind 29 noiembrie.

Totodată, în ultimii doi ani, costul real al lucrărilor a crescut semnificativ, iar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat la începutul lunii necesitatea de reactualizare a indicatorilor tehnico-economici, după modelul metroului de la Cluj.

De la Cluj-Napoca până la Oradea și vama Borș 2, CNAIR nu are contracte semnate pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania: 41 kilometri Poarta Sălajului-Nușfalău, 29 kilometri pe Lotul Chiribiș-Biharia și alți 26 kilometri pe lotul Chiribiș-Suplacu de Barcău.

Ce constructori au rămas în cursa pentru lotul Poarta Sălajului – Nușfalău

Șase constructori din Austria, Italia și Turcia au rămas în cursa pentru lotul de autostradă Poarta Sălajului – Nușfalău, secțiune a Autostrăzii Transilvania care include și tunelul din Pasul Meseș, cel mai lung tunel care va fi construit pe un drum de mare viteză din România.

Antreprenorii sunt Mapa – Cengiz, Strabag – Acciona, Pizzarotti, Astaldi, Tefken (Turcia) și REC ULUSLARARASI İNŞAAT YATIRIM SANAYİ (Turcia).

Câștigătorul acestui contract va avea la dispoziție maximum 12 luni pentru proiectare și de 36 luni pentru execuția lucrărilor. Pe sectorul de autostradă licitat, urmează să fie construite:

  • Tunelul Meseș (cu două galerii ) în lungime de 2,89 km și cu 2 benzi de circulație pe sens;
  • 65 de viaducte, poduri și pasaje.
Valoarea estimată a contractului este de 3,926 miliarde de lei (fără TVA), proiect finanțat prin fonduri europene nerambursabile (POT).
„Performanța” CNAIR arată astfel: o licitație lansată în toamna anului 2020 (în mandatul Lucian Bode), candidaturi depuse în mandatul lui Cătălin Drulă și selectarea constructorilor în licitația restrânsă în mandatul lui Sorin Grindeanu, cel care a și anunțat această fază a procedurii de achiziție.
Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.