AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Contractul pentru construcția celor două viaducte de pe A3 va fi semnat în câteva zile
Contractul pentru realizarea viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică de peste trei kilometri de pe Autostrada Transilvania (A3) ar putea fi semnat săptămâna viitoare cu constructorul turc Ozaltin, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Aici lucrările sunt stopate de un an, după ce în zona Nădăeșelu au avut loc alunecări de teren, iar oficialii CNAIR au decis să construiască două viaducte.
Ministrul Transporturilor a explicat că, în cazul acestui contract, cofinanțarea din partea României a fost mai mare de 25% și din acest motiv a fost necesară aprobarea în Guvern.
Sorin Grindeanu: „Probabil că săptămâna viitoare va fi semnat”
„Miercuri, în ședinta de Guvern, prim-ministrul a aprobat un memorandum propus de Minsterul Transporturilor prin care putem să semnăm contracte și pentru acele proiecte care au cofinanțare mai mare de 25%. E cazul acestui contract (pentru viaducte – n.r.). În momentul acesta avem toate condițiile îndeplinite. Probabil că săptămâna viitoare va fi semnat”, a declarat, sâmbătă, Sorin Grindeanu, aflat în vizită pe șantierul A1 Margina – Holdea, alături de premierul Marcel Ciolacu.
La rândul său, premierul României a precizat. conform economica.net, că în cazul acestui contract cofinanțarea de la bugetul național ajunge la 60%.
DECLARAȚIE
„Banii europeni din PNRR nu au fost suficienți să acopere toate lucrările și tot ce a scos domnul Grindeanu în execuție. Și atunci am căutam să creăm un echilibru, rămânând componente din PNRR pe fiecare proiect în parte, astfel încât termenele de execuție să fie până în 2026, ultimul an în care se pot face plăți din PNRR. A fost o politică foarte bună, pentru că urgentăm lucrările, chiar dacă co-finanțarea a rămas și mai mare din partea statului român”.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, sâmbătă, 25 mai, pe șantierul A1 Margina – Holdea.
Constructorul turc Ozaltin, câștigătorul contractului
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, la finele lunii martie 2024, câștigătorul contractului pentru construcția celor două viaducte de pe secțiunea Nădășelu – Mihăiești a Autostrăzii Transilvania (A3), a anunțat atunci Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Este vorba de turcii de la Ozaltin, singurii care au depus de altfel ofertă.
Contractul pentru devierea traseului între km 10+009– km 12+000 și km 21+406– km 24+890 a fost atribuit Asocierii OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. – ILGAZ INSAAT TICARET A.S. – VISIO CONSTRUCTION WORKS S.R.L.
994, 7 milioane
de lei (fără TVA) reprezintă valoarea contractului pentru execuția celor două viaducte; contractul are o durată de 27 de luni (din care 9 luni perioada de proiectare și 18 luni execuția lucrărilor).
Antreprenorul va proiecta și va executa lucrări de deviere a traseului în zonele cu alunecări de teren de pe secțiunea de autostradă Nădășelu – Mihăiești care constau în:
- construirea unui viaduct cu lungimea de 1,2 km fundat pe piloți forați de diametru mare;
- un viaduct cu lungimea de aproximativ 2 km care să depășească în aval traseul DN1F și cursului pârâului Topa Mică.
O singură ofertă a fost depusă până la termenul limită din 9 ianuarie 2024, la licitația pentru viaductele de 3,2 kilometri scoase din contractul UMB pentru tronsonul Nădășelu – Mihăiești din Autostrada Transilvania (A3). Oferta provine de la asocierea condusă de turcii de la Ozaltin, aceiași care au câștigat și contractul pentru tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12).