AUTOSTRADA TRANSILVANIA. CNAIR va monta sisteme inteligente de transport pe o distanță de 101 kilometri

Autor  admin   în       8 luni în urmã  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat un contract pentru montarea sistemelor inteligente de transport (ITS) pe secțiunea Târgu Mureș – Nădășelu (101 km) de pe Autostrada Transilvania (A3). 

76.158.586,58

de lei reprezintă valoarea totală a proiectului.

Din aceasta, valoarea fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este de 62.273.061,33 lei, cofinanțarea națională reprezintă 1.725.750,92 lei, iar taxa pe valoarea adăugată (TVA) este de 12.159.774,33 lei.

Cum va fi realizată dotarea cu sisteme ITS pe A3

  • Sectorul de autostradă A3 Tg. Mureș – Ogra este compus din 2 loturi (Tg. Mureș – Ungheni – lotul 1, Ungheni – Ogra – lotul 2) cu o lungime de aproximativ 15 km de autostradă, la care se adaugă drumul de legătură de aproximativ 5 km;
  • Autostrada continuă pe o distanță de aproximativ 37 km, de la Ogra la Câmpia Turzii. Acest sector este împărțit în 3 loturi, acestea fiind: Ogra – Iernut – lotul 1; Iernut – Chețani – lotul 2; Chețani – Câmpia Turzii – lotul 3. Pe acest sector de autostradă, sistemele ITS sunt instalate și în curs de instalare, dar nu sunt integrate într-un Centru de Monitorizare și Informare (CMI);
  • Secțiunea 2B: A3 Câmpia Turzii – Gilău, cu o lungime de 52 km, este în fază operațională, precum și drumul de acces de la Pod Gilău către CMI Gilău. Pe cei 52 de km nu a fost prevăzută nici canalizație, nici fibră optică necesară comunicației, nici echipamentele ITS necesare, acestea (după instalare) trebuind să fie conectate la CMI Gilău și alimentate cu energie electrică;
  • Sectorul Gilău – Nădășelu, cu o lungime de 8,7 km, la care se adaugă și Podul Gilău (total 9,6 km), este dotat cu sisteme ITS dar neconectate la CMI Gilău.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în momentul de față, în cadrul Centrului de Întreținere și Coordonare Gilău nu există Centru de Monitorizare și Informare (CMI). Realizarea Centrului de Monitorizare și Informare (atât din punct de vedere al realizării documentației tehnice, cât și din cel al realizării lui) din cadrul Centrului de Întreținere și Coordonare de la Gilău (CIC Gilău), care să țină cont de conectarea, în vederea gestionării, a tuturor echipamentelor ITS instalate/neinstalate încă/în curs de instalare, de pe toată secțiunea de autostradă A3, cuprinsă între Tg. Mureș și Tunelul Meseș, face parte din obiectul acestui contract.

Contractul de finanțare intră în vigoare de la data semnării acestuia de către ultima parte și încetează la momentul implementării, în integralitate și conform obligațiilor asumate, a obiectivelor proiectului.

Durata de implementare a proiectului nu trebuie să depășească data de 31.12.2026, a mai transmis CNAIR.

Ce reprezintă un sistem inteligent de transport (ITS)

Un sistem inteligent de transport (ITS/STI) este o aplicație avansată care urmărește să furnizeze servicii inovatoare legate de diferite moduri de transport și de gestionare a traficului și să permită utilizatorilor să fie mai bine informați și să utilizeze rețelele de transport în mod mai sigur, mai coordonat și mai „inteligent”.

Unele dintre aceste tehnologii includ apelarea serviciilor de urgență atunci când are loc un accident, utilizarea camerelor de luat vederi pentru aplicarea legislației rutiere sau a semnelor care marchează schimbarea limitei de viteză în funcție de condiții.

Directiva 2010/40/UE a Uniunii Europene, adoptată la 7 iulie 2010, definește ITS/STI drept sisteme în care tehnologiile informației și comunicațiilor sunt aplicate în domeniul transportului rutier, inclusiv în infrastructură, vehicule și utilizatori, în gestionarea traficului și în gestionarea mobilității, precum și pentru interfețele cu alte moduri de transport.

ITS/STI pot fi utilizate pentru a îmbunătăți eficiența și siguranța transportului în multe situații, și anume transport rutier, gestionarea traficului, mobilitate etc. Tehnologia ITS/STI este adoptată în întreaga lume pentru a crește capacitatea drumurilor aglomerate, pentru a reduce durata călătoriilor și pentru a permite colectarea de informații despre utilizatorii neștiutori ai drumurilor

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.