AUTOSTRADA TRANSILVANIA. 425 de grinzi care au peste 20 de tone fiecare, lăsate de Bechtel, vor fi mutate 30 de kilometri spre granița cu Ungaria

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj și compania Deme Macarale vor muta cele 425 de grinzi lăsate de constructorul american Bechtel în urmă cu aproape 20 de ani, de lângă lacul de acumulare Suplacu de Barcău (jud. Bihor), în zona localității Salard.
E vorba de 425 de grinzi de beton „tip T“ cu o lungime de 21 metri și 25 de tone, respectiv 17 metri și 21 de tone care vor fi mutate aproximativ 30 de kilometri de la Chiribiș și poziționate pe suporți de lemn de esență tare, conform caietului de sarcini.
La contractul de 1,6 milioane lei, Deme Macarale a depus singura ofertă și, potrivit economedia.ro, va fi semnat dacă oferta va fi considerată conformă. Societatea din Oradea este una dintre cele mai importante firme care operează utilaje/macarale pentru șantierele de autostrăzi și drumuri expres din România, cu aprox. 200 de angajați și o cifră de afaceri de peste 100 milioane de lei, în 2023, conform termene.ro.
Mutarea celor 425 de grinzi de pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, unde Construcții Erbașu a ajuns la 5% execuție, pe lotul Chiribiș – Biharia, unde asocierea Precon Transilvania și Citadina 98 Galați are termen de începere a proiectării din 1 mai 2025, se va face în cel mult 35 de zile, conform sursei citate.
Pentru mutarea grinzilor, CNAIR a solicitat 3 automacarale cu o capacitate de minimum 100 de tone, 3 trailere și 500 de grinzi/traverse de lemn de esență tare de 1.000 X 200 X 200 mm.
Durata contractului este de 24 de luni, cu 6 luni alocate etapei de proiectare și 18 pentru execuție.
DECLARAȚIE
„Am semnat astăzi un nou contract pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a secțiunii de autostradă Chiribiș – Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania ! Semnarea a fost posibilă doar după soluționarea contestațiilor de către CNSC. Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. – CITADINA 98 S.A., are la dispoziție 6 luni pentru perioada de proiectare, 18 luni pentru execuție și 785,215 milioane de lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport (PT), pentru finalizarea lucrărilor. Pe traseul acestei secțiuni de autostradă cu o lungime de 28,55 km vor fi construite inclusiv 7 poduri și 11 pasaje. Contractele anterioare pentru construcția acestei secțiuni de autostradă au fost reziliate de mai multe ori pâna acum, din cauza incapacității constructorilor de a finaliza lucrările”.
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, în aprilie 2024
La vest, lotul Chiribiș – Biharia se continuă cu cei 5,5 km dați în trafic în 2020 între Biharia și Borș II, iar la Est, spre Cluj, Constructorul Erbașu, ar trebui să termine în vara anului viitor lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș.