AUTOSTRADA SEBEȘ – TURDA. Se închide circulația timp de 4 zile pe o bretea de pe A10. Traficul va fi deviat
Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță închiderea traficului rutier pe o perioadă de 4 zile breteaua aferentă A4 aferentă nodului rutier Teiuş, care face legătura între DN14B şi A10 de pe Autostrada Sebeș – Turda. Măsura a fost luată pentru unele lucrări la pasaje și de întreținere. Traficul va fi deviat.
Comunicatul CNAIR:
„Atenție, șoferi
Restricții de circulație în perioada 23.10.2023 – 26.10.2023 pe A10, km. 24+000 – km. 29+250, calea 2 (sensul Turda-Sebeș).
Se va închide circulaţia pe breteaua A4 aferentă nodului rutier Teiuş, care face legătura între DN14B şi A10.
Se efectuează încercări statice și dinamice la pasajele de la km. 25+087, km. 25+450, km. 26+253, km. 26+550 și lucrări de reparații rosturi de dilataţie la pasajul de la km. 25+087, calea 2 (sensul Turda-Sebeş).
Traficul va fi deviat pe calea 1, sensul Sebeș-Turda, circulaţia se va desfăşura în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie.
Sensurile de deplasare vor fi delimitate cu balize direcţionale pe care se vor monta lămpi cu lumină galbenă intermitentă.
Participanții la trafic care circulă dinspre Turda spre Teiuș și Blaj trebuie să utilizeze nodul Aiud pentru a coborî de pe autostradă.
Nodul rutier Teiuș nu va putea fi folosit pentru ieșirea dinspre Turda spre Teiuș și Blaj (DN14B). Participanții la trafic care circulă dinspre Teiuș spre Alba Iulia trebuie să utilizeze ruta ocolitoare DN1.
Nodul rutier Teiuș nu va putea fi folosit pentru intrarea pe autostradă dinspre Teiuș (DN14B) spre Sebeș”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Antreprenorul acestei lucrări este asocierea Aktor – Euro Construct Trading ’98.
Sursa foto: CNAIR via Feacebook