Autostrada A3, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș: mobilizare ridicată

Autor  admin   în       23 ore în urmã  

Pe șantierul lotului Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3), lucrările avansează într-un ritm susținut. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 12,75%, la cinci luni de la începerea efectivă a execuției, pe 20 ianuarie 2025.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a transmis sâmbătă imagini de pe șantier și a precizat că antreprenorul român Construcții Erbașu are mobilizați 521 de muncitori și 280 de utilaje pe cei 26,35 kilometri ai tronsonului. Această mobilizare reprezintă una dintre cele mai consistente din cadrul proiectelor rutiere aflate în desfășurare la nivel național.

Lucrările de asfaltare au început deja pe anumite porțiuni ale traseului. Primele imagini cu aceste intervenții au fost publicate în urmă cu o săptămână de pasionații de infrastructură, iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a confirmat luna trecută un stadiu de execuție de 8,75%.

Subsecțiunea 3C1 – Suplacu de Barcău – Chiribiș face parte din proiectul mai amplu al Autostrăzii Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea. Contractul actual, semnat cu firma Construcții Erbașu, are o valoare de 884,12 milioane lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport 2021–2027. Termenul de execuție este de 18 luni.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.