Automate pentru plata taxelor în Florești: unul e instalat la Vivo!

Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, anunță implementarea unor soluții moderne pentru plata taxelor și impozitelor locale, menite să reducă timpul petrecut de cetățeni la ghișee. Administrația locală a instalat două automate care permit identificarea automată a obligațiilor fiscale, prin simpla scanare a cărții de identitate, și efectuarea plății cu cardul.
„M-am săturat de cozile interminabile de la ghișee, unde oamenii își plătesc taxele și impozitele!”, a transmis primarul Pivariu, într-o postare pe rețelele sociale, subliniind că noul sistem oferă o alternativă mai rapidă și mai eficientă pentru contribuabili.
Unul dintre aceste aparate a fost amplasat în sediul primăriei, iar cel de-al doilea se află în centrul comercial Vivo!, facilitând accesul locuitorilor care își pot achita taxele în timpul cumpărăturilor.
Autoritățile din Florești își propun astfel să modernizeze administrația publică și să îmbunătățească interacțiunea cetățenilor cu instituțiile locale.