Autobuz electric CTP la terminalul sosiri al aeroportului. “Am decis că vom intra”
Compania de transport public (CTP) Cluj a anunţat, prin vocea directorului general Liviu Neag, că va exista un traseu care să transporte pasagerii spre şi dinspre aeroport. Staţia nu va fi la strada Traian Vuia, ca acum, ci chiar la terminal.
Membrii grupului Mobilitate Cluj au cerut, pe Facebook, o astfel de linie. Ei au cerut operarea cu troleibuze. Prompt, Neag a răspuns că demersurile sunt în stadiu avansat.
“Am decis că vom intra cu un autobuz electric, deci nu cu troleibuz, în zona terminalului de sosiri de la aeroport. Nu vă pot spune încă data exactă. Mai avem de făcut măsurători și de stabilit detalii. Sunt câteva lucruri de convenit cu conducerea aeroportului, în special în ceea ce privește orarul. De asemenea, vom discuta și cu Primăria, pentru că trebuie să vedem cine va suporta costurile în cazul în care vom opera traseul pe pierdere. Nu ne-am opus niciodată ideii de introducere a acestei linii”, a spus Liviu Neag, directorul CTP.
În 2019 s-au efectuat cu success primele teste cu un autobuz electric al CTP Cluj-Napoca prin parcarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca. Parcarea este în administrarea companiei GOTO Parking, parte a grupului Impetum, care a preluat contractul de la UTI. Administratorul parcării a fost mereu de acord cu noua linie CTP.
„Încă de la început am avut deschiderea spre o astfel de inițiativă. În anul 2019 am facilitat testarea live a traseului unui autobuz. Totul a decurs normal, iar autobuzul electric a realizat cu ușurință toate manevrele pe traseu. Ne păstrăm deschiderea față de această inițiativă, în cazul în care Compania de Transport Public și autoritățile competente doresc să reia discuțiile, deoarece pentru noi interesul public este întotdeauna pe prim plan și dorim să oferim cât mai multe beneficii comunității din Cluj, din care și GOTO Parking face parte”, a declarat Sanda Ardelean, CEO GOTO Parking.
În viitor, aeroportul ar urma să se transforme într-un punct intermodal, cu conexiune nu doar la staţie de autobuze, ci şi la o gară feroviară pe traseul trenului metropolitan.