Arhive ale autorului: admin

Pe acoperișul Clujului. Am urcat în primul turn Oxygen Residence și am văzut orașul altfel

  2 zile în urmã  

Există momente în care Clujul ți se dezvăluie complet altfel. Unul dintre ele a fost sus, la etajul 17 al primului turn din Oxygen Residence, ansamblul imobiliar care se construiește în Piața Abator, la doar câteva minute de mers pe jos de centrul orașului. Construcția e într-un stadiu avansat, iar vizita pe șantier s-a transformat, inevitabil, într-un exercițiu de privire panoramică. De pe terasa nordică vezi Parcul Feroviarilor în toată lungimea sa, Someșul desenând liniștit conturul zonei, cartierele din apropiere și, departe, Livada Steluța. Înspre sud, spectacolul vizual e urban și dens: acoperișurile zonei centrale, turlele celor mai importante biserici…

Detalii

Bosch reduce 170 de locuri de muncă la fabrica din Cluj până la sfârșitul anului 2025

  2 zile în urmã  

  Fabrica Bosch din Cluj, parte a diviziei Mobility Electronics, va renunța la 170 de poziții până la sfârșitul lunii decembrie 2025, au anunțat reprezentanții companiei germane. Măsura vine pe fondul unei piețe auto stagnante și al presiunilor economice globale care afectează întreaga industrie. În prezent, unitatea Bosch din Tetarom III Jucu are aproximativ 3.300 de angajați. Fabrica, inaugurată în 2013, produce unități electronice de control (ECU) utilizate pentru asistența la condus, siguranța traficului și confort, dar și pentru îmbunătățirea experienței de condus. „Dezvoltarea afacerii Bosch este îngreunată de o economie globală slăbită și de o piață auto stagnantă. Ne…

Detalii

Facultatea de Matematică și Informatică renunță la spațiile CREIC și TEAM

  2 zile în urmã  

După o perioadă tensionată, marcată de proteste ale studenților și reacții virale în mediul online, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a anunțat oficial retragerea activităților didactice ale Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din spațiile CREIC și TEAM, aflate în Cluj Innovation Park, pe Dealul Lomb. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului Facultății din 17 octombrie 2025, unde majoritatea membrilor a votat împotriva continuării activităților în cele două clădiri. Totodată, facultatea renunță definitiv la proiectul unui campus FMI planificat anterior în aceeași zonă. Conform surselor universitare, demersurile de relocare au început deja, urmând ca laboratoarele și cursurile să fie…

Detalii

GALERIE FOTO. Zece localități din Zona Metropolitană Cluj au intrat în secolul al XX-lea cu infrastructura de apă și canalizare. Nu, n-am greșit secolul!

  3 zile în urmã  

Consiliul Județean Cluj anunță că a recepționat lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din comunele Apahida, Baciu, Feleacu și Florești. Proiectul a vizat localitățile Apahida, Câmpenești, Sânnicoară, Corpadea, Sub Coastă, Baciu, Gheorgheni, Sărădiș, Vâlcele și Florești. Lucrările au fost realizate de către Compania de Apă „Someș”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.  Suntem convinși că lucrările ca atare, dar și anunțul administrației județene, vor mulțumi cele aproape 8.000 de persoane din cele zece localități aflate în proximitatea Clujului care beneficiază de aceste servicii. Doar că anunțul CJ Cluj, precum și realizarea lucrărilor…

Detalii

VIDEO. Pentru o zi, Cluj-Napoca a devenit capitala transformării digitale a României

  3 zile în urmã  

Prima ediție a Transilvania Digital Innovation Summit a reunit, la Cluj-Napoca, peste 500 de participanți – lideri din tehnologie, antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice, experți și profesioniști din multiple industrii – într-un eveniment care a confirmat statutul Clujului drept epicentrul transformării digitale din România. Pe parcursul unei singure zile, summitul a cuprins 9 sesiuni tematice și momente inspiraționale, punând accent pe inovație, colaborare și pe viitorul digital al României. Agenda evenimentului a cuprins teme precum digitalizarea administrației publice, viitorul muncii, sustenabilitate și energie verde, digitalizare în medicină, industrie 4.0 și automatizare, dar și lansarea un ghid practic destinat liderilor care…

Detalii

Galerie Foto: Descoperă „Lumea Dinozaurilor și Monștrilor Marini” la Iulius Mall Cluj!

  3 zile în urmã  

Știai că până acum au fost descoperite și numite peste 700 de specii diferite de dinozaur? Sau că Stegosaurus este considerat „cel mai puțin inteligent dinozaur", având un creier de doar trei centimetri, care cântărea aproximativ 75 de grame? Ori că Argentinosaurus a fost unul dintre cei mai grei dinozauri, ajungând la o greutate de peste 77 de tone? Dacă ți-am stârnit curiozitatea și vrei să afli mai multe despre locuitorii planetei din era Mezozoică, vino la Iulius Mall Cluj! Până pe 9 noiembrie 2025, poți să „te plimbi" prin „Lumea Dinozaurilor și Monștrilor Marini" din Iulius Parc. Ai ocazia să vezi…

Detalii

GALERIE FOTO. Un sector de drum județean din zona turistică Mărișel – Lacul Fântânele – Beliș intră în reparații

  3 zile în urmã  

Administrația județeană anunță că a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107S, pe sectorul de drum care face legătura între drumurile județene DJ 107N Someșu Rece – Gura Râșca și DJ 107T Răcătău – Măguri Răcătău. Lucrările ce vizează sectorul în lungime de 11 kilometri situat între pozițiile kilometrice 0+000 și 11+000 au drept scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și asigurarea unei circulații rutiere în condiții de siguranță. DECLARAȚIE „Importanța lucrărilor e dată de faptul că acest drum judeţean reprezintă o alternativă la drumurile naționale DN 1 și DN 1R sau drumul județean…

Detalii

Florești, comuna cu peste 60.000 de locuitori, ar putea deveni municipiu, arată o analiză a Guvernului

  3 zile în urmã  

Mai multe comune din România ar putea deveni municipii, în timp ce unele orașe riscă să fie retrogradate, potrivit unei analize realizate de autorități centrale privind criteriile de încadrare administrativă. Printre localitățile care depășesc pragul de populație pentru municipiu se află și Florești, județul Cluj — cea mai mare comună din țară, cu peste 60.000 de locuitori. Conform legislației, o localitate poate primi statutul de municipiu dacă are o populație de cel puțin 40.000 de locuitori, o economie locală diversificată și infrastructură adecvată. Floreștiul depășește cu mult primul criteriu, dar mai are de recuperat la capitolul infrastructură și servicii publice.…

Detalii

Apahida semnează cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria comunei

  4 zile în urmã  

Primărița Cristina Belce a anunțat semnarea contractului de execuție pentru cel mai amplu proiect cu finanțare nerambursabilă din istoria comunei Apahida, în valoare de 86,8 milioane de lei. Investiția vizează mobilitatea verde, transportul ecologic și infrastructura sustenabilă în localitățile Apahida, Dezmir și Pata. „Este un pas uriaș spre o comună modernă, verde și sustenabilă. Împreună transformăm Apahida într-o comunitate de referință, în care dezvoltarea durabilă și calitatea vieții sunt pe primul loc”, a transmis Cristina Belce. Drumuri, piste de biciclete și trotuare moderne Proiectul prevede modernizarea a aproape 8 kilometri de drumuri, peste 2,4 kilometri de piste de biciclete și…

Detalii

GALERIE FOTO. Cum arată acum cel mai important spital de boli psihice din județul Cluj, după un proiect masiv de modernizare

  4 zile în urmã  

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a participat joi, 16 octombrie, la evenimentul prilejuit de finalizarea proiectului de modernizare a două corpuri de clădire ale Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate medicală aflată în subordinea forului administrativ județean. Lucrările au vizat atât pavilionul în care se desfășoară activități de ergoterapie, cât și corpul de clădire în care se află centrala termică ce deservește acest pavilion. La eveniment au mai participat Marius Mînzat, președinte al Consiliului de administrație al spitalului, precum și Mariana Secară, primar al comunei clujene Borșa. În valoare totală de 2.587.445 de lei, cu TVA inclus, investiția…

Detalii