Audiat 7 ore la Washington. Emil Boc a depus mărturie în dosarul “Roșia Montană”

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, a dezvăluit că a fost audiat ca martor în dosarul “Roșia Montană”. El a fost chestionat în calitatea sa de fost premier al României; a avut o depoziție scrisă, dar și una fizică, în procesul desfășurat în capitala Statelor Unite ale Americii.

“Nu am vorbit public despre acest lucru, considerând că până nu există un verdict nu pot să deschid gura. Și nici nu am deschis-o. Da, am dat și depoziție scrisă în România, deci am răspuns la 50 de întrebări în scris, după care am fost invitat și am fost la Washington la Tribunalul Arbitral. Știu că am ajuns, undeva în 2019, în decembrie cred că a fost, am ajuns seara, a doua zi am avut o audiere de vreo șase ore și ceva, șapte ore, deci între șase și șapte ore, iar în ziua următoare am venit înapoi acasă și a fost un maraton din acesta la Washington. Și am văzut din toate punctele de vedere acest subiect. L-am știut de acasă, l-am văzut de la Guvern, l-am simțit și de la Tribunalul Arbitral de la Washington, astfel încât am reușit să îmi fac o imagine destul de clară despre Roșia Montană. Evident, încă nu pot să vorbesc, pentru că am o clauză de confidențialitate referitoare la conținutul… lucruri care s-au discutat la Tribunalul Arbitral de acolo. Probabil că, după ce se va publica decizia, voi fi absolvit și de această clauză de confidențialitate pe care am semnat-o cu casa de avocatură care a reprezentat România, casă de avocatură româno-elvețiană”, a spus Emil Boc, la Realitatea FM.

Primarul a spus că și un alt clujean a fost prezent la Washinton, avocatul și profesorul Dacian Dragoș. De asemenea, a subliniat și meritele unui avocat clujean care a câștigat în țară procese pe subiectul Roșia Montană, Marius Harosa.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.