Au pornit la drum autobuzele școlare. “Am comunicat prin toate mijloacele părinților”
De astăzi, autobuzele școlare puse gratuit la dispoziția elevilor din clasele primare de municipalitate și Compania de Transport Public (CTP) Cluj au pornit din nou la drum. Pline, dacă ne referim la primele două unități de învățământ intrate în program, Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” și Liceul Teoretic “Avram Iancu” (din 2018), pe jumătate umplute, în cazul școlilor incluse din 2019.
“Am comunicat prin toate mijloacele părinților, inclusiv am fost la festivitățile de început de an școlar. Sunt convins că, în câteva zile, numărul elevilor care vor circula cu autobuzele școlare va crește semnificativ”, a spus Liviu Neag, directorul CTP.
Proiectul autobuzelor școlare a fost propus prin programul de bugetare participativă de o mămică și este un succes. În primăvară, CTP a cumpărat special pentru transportul elevilor zece autobuze noi, marca Setra, cu 10,9 milioane de lei. În fiecare autobuz se găsește câte un polițist local, care răspunde de siguranța copiilor. Școlile au obligația să numească persoane care să aștepte autobuzele și să se asigure că aceștia ajung fără emoții la cursuri.
Unul dintre obiectivele proiectului este acela de a fluidiza circulația la ora 8.
Nouă unități de învățământ beneficiază de transport gratuit al elevilor:
- Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”
- Liceul Teoretic “Avram Iancu”
- Colegiul Național ”George Coșbuc”
- Liceul Teoretic ”Gheorghe Șincai”
- Colegiul Național ”Emil Racoviță”
- Liceul Teoretic ”Bathory Istvan”
- Seminarul Teologic Ortodox
- Liceul Apaczai Csere Janos
- Liceul Teologic Reformat
Iată traseele care deservesc cele șapte școli nou incluse în program. Primele cinci trasee deservesc „Bălcescu” și „Avram Iancu”. Autobuzele pleacă imediat după ora 7 din cartiere, iar întoarcerea este la ora 16. Există însă microbuze care fac turul școlilor la ora 12, pentru cei care nu rămân la semiinternat.
Traseul 6
DUS: Manastur – str. Primăverii – str. Izlazului – str. Câmpului – Calea Manastur – Calea Motilor – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6-Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor la nr.72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”.
INTORS: str. Avram Iancu Nr.6 Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, , B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor la nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”, strada Memorandumului, Calea Motilor, Calea Manastur, str. Izlazului, str. Primaverii.
Traseul 7
DUS: Manastur (Bucium) – Calea Floresti – Calea Manastur – Calea Motilor – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr.6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr.10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor la nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”.
INTORS: str. Avram Iancu nr. 6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu, Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor la nr. 72 Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru)– Colegiul National “George Cosbuc”, strada Memorandumului, Calea Motilor, Calea Manastur, Calea Floresti, str. Bucium.
Traseul 8
DUS: str. Plevnei – str. Branului – str. Traian Vuia – str. Aurel Vlaicu – B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru)– Colegiul National “George Cosbuc”, str. Memorandumului – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr.10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu, Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor la nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”.
INTORS: B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”, str. Memorandumului – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr.6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Aurel Vlaicu, str. Traian Vuia, str. Branului, str. Plevnei.
Traseul 9
DUS: Gheorgheni (Unirii) – B-dul Nicolae Titulescu – P-ta Cipariu – P-ta Avram Iancu, B-dul 21 Decembrie 1989, str. Memorandumului – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor la nr. 72 Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru)– Colegiul National “George Cosbuc”.
INTORS: Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”, str. Memorandumului, – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6 Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Piata Stefan Cel Mare, B-dul Nicolae Titulescu, Unirii.
Traseul 10
DUS: Zorilor – str. Observatorului – Calea Turzii – P-ta Cipariu – P-ta Avram Iancu, B-dul 21 Decembrie 1989, str. Memorandumului, – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6 Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”.
INTORS: Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”, str. Memorandumului, – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6 -Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr.10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat, (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Piata Stefan Cel Mare, Calea Turzii, str. Observatorului.
Traseul 11
DUS: Calea Turzii – str. Buna Ziua, str. Becas, P-ta I. Agarbiceanu, str. Brasov, Calea Turzii, P-ta Cipariu – P-ta Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989, str. Memorandumului – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr.6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr.10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru)– Colegiul National “George Cosbuc”.
INTORS: Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf. Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”, str. Memorandumului, – str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr. 6 -Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10- Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Piata Stefan Cel Mare, str. Constantin Brancusi, str. Barbu Stefanescu Delavrancea, P-ta I. Agarbiceanu, str. Becas, str. Buna Ziua, Calea Turzii.
Traseul 12
DUS: Donath – str. Fantanele – str. Alexandru Vlahuta – P-ta 14 Iulie, str. Uzinei Electrice, str. George Cosbuc, Calea Motilor, str. Petru Maior – str. Republicii – str. Avram Iancu nr.6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf Petru) – Colegiul National “George Cosbuc”.
INTORS: str. Avram Iancu nr. 6 – Seminarul Teologic Ortodox, str. Universitatii nr. 10 – Seminarul Bathory Istvan, str. Mihail Kogalniceanu – Liceul Teoretic Bathory Istvan / nr. 2, Colegiul National Emil Racovita / str. Mihail Kogalniceanu nr. 9-11 – Liceul Teologic Reformat (str. Kovacs Dezso), Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Str. Baba Novac, B-dul Eroilor, Calea Dorobantilor nr. 72 – Liceul Teoretic “Gheorghe Sincai”, str. Anghel Saligny, B-dul 21 Decembrie 1989 (parcare biserica Sf Petru)– Colegiul National “George Cosbuc”, strada Memorandumului, Calea Motilor, str. George Cosbuc, str. Uzinei Electrice, Piata 14 Iulie, str. Alexandru Vlahuta, str. Fantanele, Donath.