Au fost finalizate lucrările de extindere a rețelei de apă într-o comună din județul Cluj. O nouă conductă de transport a apei în lungime de 3.530 metri

Autor  admin   în       2 saptãmâni în urmã     1159 Vizualizări.  

Administrația județeană transmite că a finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă pe teritoriul localității clujene Bonțida. Acestea au fost derulate prin Compania de Apă „Someș” SA, operator regional în cadrul căruia forul administrativ județean deține calitatea de acționar majoritar. 

Lucrările, derulate în cadrul proiectului „Alimentare cu apă inel Răscruci-Bonțida”, sunt, în acest moment, în procedură tehnică de recepție.

DECLARAȚIE

„Este o nouă investiție finalizată, finanțată integral din fonduri ale Consiliului Județean, prin care asigurăm continuitatea în alimentarea cu apă potabilă a localității Bonțida, pe tot parcursul anului, indiferent de vârfurile de consum apărute”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Proiectul recent finalizat a vizat cuplarea, la conducta de aducțiune Cluj-Gherla, în zona satului Răscruci, a unei noi conducte de transport a apei, în lungime de 3.530 metri. Aceasta subtraversează râul Someșul Mic și ajunge până în centrul localității Bonțida, unde se închide cu un „inel” în rețeaua de apă existentă, aflată în administrarea Companiei de Apă ”Someș”.

De asemenea, cu acest prilej, a fost construită și o rețea de distribuție a apei până la limita de proprietate a Castelului Banffy, pe o lungime de 512 de metri.

În valoare de peste 1.202.000 de lei, lucrările au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.

După finalizarea procedurii de recepție, pentru branșarea efectivă la sistem, noii utilizatori trebuie să obțină avizele necesare și să încheie contractul de servicii cu operatorul de apă.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.