Au fost aprobate fonduri pentru cumpărarea a 15.000 de brățări electronice pentru agresori

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Deputatul clujean Radu Moisin a anunțat, pe contul său de Facebook, că au fost aprobate primele fonduri pentru achiziționarea brățărilor electronice destinate agresorilor. Iată textul postat de parlamentarul clujean:
„În ședința de Guvern de astăzi s-a aprobat nota de fundamentare privind necesitatea efectuării cheltuielilor pentru proiectul de investiții, <Operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică>. Proiectul de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, inițiat de PNL, a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților în 2021, cu 310 voturi <pentru>.
Odată cu operaționalizarea SIME (Sistem informatic de monitorizare electronică), agresorii vor fi obligați să poarte brățări electronice la mână sau la gleznă care vor fi monitorizate, astfel încât ordinele de protecție nu vor mai fi încălcate.
Potrivit notei de fundamentare anexată la HG, finanțarea proiectului va fi realizată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne. Valoarea estimată a proiectului este de 240.975 mii lei (cu TVA inclus) și cuprinde achiziționarea infrastructurii de tip hardware, software, respectiv asigurarea a 15.000 mii de kit-uri pentru monitorizarea electronică până în 2025”, a transmis parlamentarul clujean.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.